Reguli pentru accesul pe plajele Vadu, Corbu și Midia. Ce ai voie şi ce nu ai voie să faci acolo

Foto ilustrativ: Clem Onojeghuo from Pexels
Foto ilustrativ: Clem Onojeghuo from Pexels

Administraţia Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii vine cu informații importante cu privire la accesul în zona costieră din Rezervația Biosferei Delta Dunării.

În zonele costiere de interes turistic, respectiv în zonele de plajă neamenajate, este interzis:

- Accesul, circulația, staționarea sau parcarea mijloacelor de transport motorizate de orice tip;

- Camparea în afara zonelor special amenajate în acest sens, interdicție valabilă pe întreg teritoriu al rezervației;

- Distrugerea sau degradarea marcajelor ori a panourilor indicatoare;

- Recoltarea sau incendierea vegetației ierboase și a altor resturi vegetale din zonele costiere;

- Deteriorarea sau distrugerea habitatelor naturale, a speciilor de floră și faună;

- Abandonarea, lăsarea în libertate a animalelor domestice și nesupravegherea animalelor de companie;

- Depozitarea/abandonarea deşeurilor de orice fel;

- Staționarea pe timpul nopții, organizarea de competiții sportive, aprinderea focului;

- Orice activitate pe fâșia de plajă cuprinsă între 0 – 150 m de la linia cea mai înaintată a mării.

Activități permise care se aplică pentru plajele neamenajate

• Montarea umbrelelor demontabile-portabile, doar pe perioada şederii, îmbăierii;

• Băi de soare, îmbăiere, plimbări;

• Acces liber pe plajă şi libera circulaţie a persoanelor în spaţiul plajei;

Precizările ARBDD

"Precizăm că zonele costiere naturale Vadu, Corbu și Midia fac parte din Rezervația Biosferei Delta Dunării și au statut de “Sit Natura 2000” incluzând habitate specifice și specii de interes conservativ deosebit de valoroase la nivel european și mondial. Vizitatorii trebuie să dea dovadă de un comportament responsabil față de natură, respectând regulile de vizitare, expuse pe panourile aflate în zonă.

În zona Corbu, parcarea autovehiculelor este permisă în locurile delimitate, stabilite de consiliul local în colaborare cu ARBDD, iar la Vadu este posibilă parcarea lângă cele două cherhanale din zonă.Respectarea legislației este o obligație a fiecăruia dintre noi având în vedere faptul că prin impactul nostru asupra mediului înconjurător, inclusiv asupra biodiversităţii, contribuim la compromiterea, sau mai mult, la pierderea unor habitate naturale", transmite ARBDD.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel