Regele Spaniei, decizie radicală. Cutremur pe scena politică

Regele Felipe al VI-lea al Spaniei a anunțat că nu există un candidat pentru președinția guvernului, la patru luni de la alegerile legislative, ceea ce va antrena dizolvarea Parlamentului și organizarea de noi alegeri în iunie.

Regele 'a constatat că nu există un candidat care să dispună de suficiente susțineri în camera deputaților' pentru a obține învestirea, ceea ce conduce la aplicarea articolului din Constituție care prevede organizarea de alegeri legislative, potrivit unui comunicat al palatului regal.

'În absența candidaților, nu avem altă alegere decât elaborarea unui decret de dizolvare a Parlamentului și care să vizeze convocarea de alegeri', a explicat Patxi Lopez, președintele Congresului (camera inferioară a parlamentului), în cursul unei conferințe de presă, după ce a precizat că această formalitate va surveni la 3 mai. Legea prevede ca scrutinul să aibă loc 54 de zile mai târziu, la 26 iunie.

Alegerile legislative din 20 decembrie au avut ca rezultat un parlament fragmentat între patru mari partide: Partidul Popular (conservator), la putere, cu 123 de locuri, urmat de Partidul Socialist (90 de locuri), Podemos (65 de locuri) și Ciudadanos (40 de deputați). Aceste partide nu au reușit de atunci să convină asupra formării unui guvern de coaliție.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel