Radu Simion, ambasadorul naiului, a încetat din viaţă la 74 de ani

Radu Simion, cunoscut în lumea muzicii ca "ambasadorul naiului", a murit în urma unui stop cardiac, la 74 de ani. Artistul a lăsat în urmă peste 700 de piese înregistrate la Uniunea Compozitorilor şi nenumărate premii internaţionale.

Radu Simion, cunoscut în lumea muzicii ca "ambasadorul naiului", a murit în urma unui stop cardiac, la 74 de ani. Artistul a lăsat în urmă peste 700 de piese înregistrate la Uniunea Compozitorilor şi nenumărate premii internaţionale.

Slujba de înmormâtare va avea loc vineri, la ora 12:00, la Biserica Sfântul Ilie din Strada Postăvarul, iar înhumarea este programată la ora 13:00, la Cimitirul Evreiesc, situat pe Şoseaua Giurgiului.

Născut în 1940, în comuna Ştefan cel Mare din judeţul Argeş, Radu Simion a îndrăgit naiul de la o vârstă fragedă. Este admis în 1951, cu nota 10, la Școala Medie de Muzică. La 15 ani face culegeri muzicale în satul natal, iar la scurt timp piesele sale sunt difuzate de postul public de radio. Câţiva ani mai târziu ajunge să conducă taraful Mariei Tănase.

Cântă pe marile scene ale lumii, lângă mari artişti ai vremii sale. A interpretat împreună cu Rika Zarai şi Juliette Greco la Teatrul Bobino din Paris, iar naiul românesc, datorită talentului său, a ajuns să fie cunoscut şi de personalităţi de talie mondială: Richard Nixon, Rheza Pahlavi, Henri Coandă şi Salvador Dali.

Radu Simion a fost recompensat cu nenumarate distincţii internaţionale, între care "Colierul de Aur" – Dijon, Franţa şi "Medalia de Aur" – Helsinki, Finlanda.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel