Purceluş de lapte, reţetă de Crăciun din Filipine

Mihai Ciobanu / 22 dec 2018 / 11:40 Salveaza PDF Comentarii
Descriere foto:

În Filipine, purceluşul de lapte a devenit o specialitate foarte apreciată pentru masa de Crăciun, care este pregătit la rotisor pe beţe din lemn de bambus, relatează sâmbătă AFP. 

În cartierul Loma din Manila, loc de producţie al acestei specialităţi, fumul se ridică din rotisoarele pregătite de faimoşii 'lechoneros'. Purceluşii se învârt încet pe aceste rotisoare până când pielea lor devin crocantă şi capătă o culoare caramelizată. "În decembrie, cererea explodează, încep din 15 şi durează până pe 31 decembrie", spune Arturo Ayapana, 44 de ani care practică meseria de 'lechonero' de 15 ani. 'Începem să-l frigem încă din zori", a explicat el. În arhipelagul cu majoritate catolică, în această fostă colonie spaniolă, carnea de porc este apreciată întreg anul. Dar consumul explodează în preajma sfârşitului de an. 

Cum se pregăteşte reţeta



La Loma, fleicile de carne grasă se întind pe trotuar, lăsate acolo de-a l lungul drumului pe care o face carnea de porc de la rotisoarele uriaşe la comercianţii de pe stradă. Purceluşii înfipţi în beţele de bambus sunt stropiţi din abundenţă cu sos înainte de a fi fripţi pe rotisor. Purceluşul întreg care cântăreşte în jur de 15 kilograme se vinde cu aproximativ 150 de dolari, ceea ce reprezintă o avere în această ţară săracă, unde circa 25% din populaţie trăieşte cu mai puţin de doi dolari pe zi. 

Dar este posibil să cumperi carne de 'lechon'(purceluş) la kilogram, iar uneori familiile pun mână de la mână pentru a se putea delecta cu această specialitate. "Nu ne permitem mereu să cumpărăm unul întreg", mărturiseşte Isiah Elbore, un fermier venit să facă cumpărături la Loma. "Când îl aducem acasă, în primul rând mâncăm crusta rumenită. Este o tradiţie la noi", explică el.


Te-ar putea interesa








Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?


Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.83