Pe rețelele de socializare au fost transmise mesaje comune, de tip copy-paste, prin care oamenii erau îndemnați să iasă în stradă pentru a protesta.
"Bună ziua! La data de 12 august vor continua protestele în București și în orașele mari din țară alături de diaspora. Protestăm pentru a nu permite actualei guvernări să modifice legile justiției și codurile de procedură penală. Drepturile fundamentale ne sunt încălcate, există pericolul ca România să nu mai fie la un moment data membră a UE, suntem pe linie foarte fină în care lucrurile se vor tranșa astăzi, dacă astăzi dumneavoastră nu veți fi în număr cât mai mare în Piața Victoriei, LIVIU DRAGNEA va deveni invicibil", așa suna mesajul pe care mulți dintre internauți l-au primit pe paginile lor de Facebook.
Textul de mai sus a fost transmis, în mod organizat, în mediul online. Astfel, ne putem duce cu gândul la mitinguri organizate, deși, oficial, nimeni nu și-a asumat organizarea acestora.
Mai mult, Mălin Bot, într-o înregistrare, spunea: "Suntem pe o linie foarte fină în care lucrurile se vor tranșa astăzi. Dacă astăzi dumneavoastră nu veți fi în stradă în număr cât mai mare (...) Liviu Dragnea va deveni invincibil".
În altă ordine de idei, pe lângă aceste mesaje comune, se poate observa o manipulare emoțională, realizată prin diverse imagini care nu au fost surprinse în România, deși se lasă de înțeles acest lucru.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News