Proiectul bugetului, dezbătut în acest week-end, alături de principalii ordonatori de credite

Parlamentarii din Comisiile de buget-finanțe ale Camerei Deputaților și Senatului dezbat, sâmbătă și duminică, în vederea finalizării unui raport, legea bugetului de stat și legea asigurărilor sociale de stat pe anul 2016 cu participarea ordonatorilor principali de credite, transmite Agerpres.

Sâmbătă, senatorii și deputații finanțiști încep activitatea la ora 9,00 iar primul buget dezbătut va fi cel al Administrației Prezidențiale, urmat de cele ale Camerei Deputaților și Senatului. Programul va continua, potrivit calendarului aprobat de Biroul permanent reunit, până la ora 22,30 cu o pauză de o oră între 13,00 și 14,00.

Lucrările celor două comisii continuă duminică, tot de la ora 9,00, în această zi fiind dezbătute bugetele majorității ministerelor. Programul estimat este până la ora 19,00, fără pauză, iar de la ora 19,00 încep dezbaterile la bugetul asigurărilor de stat.

După ce se dau rapoarte pe bugetele fiecărui ordonator principal de credite, se face un raport general pentru întregul proiect al bugetului de stat.

Potrivit calendarului stabilit de Parlament, Comisiile de buget urmează să finalizeze raportul duminică, urmând ca luni Birourile permanente să se reunească într-o ședință pentru a convoca plenul reunit, unde se va da votul final pe buget.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel