„Cum putem investi totul în lucruri care pier? Cum ne putem învăța copiii să investească în aceleași lucruri? Cum îi putem convinge pe cei din jur că acestea care pier, care sunt trecătoare ca “floarea ierbii” nu sunt probleme fundamentale?
Străduința uriașă este aici, în Biserică, însă vedeți că există și aici niște forțe centripete, o tensiune mare și sunt oameni care nu rezistă acesteia. De ce?
Pentru că ei vin aici, în Biserică, doar pentru că...au pierdut metroul și așteaptă ca toată lumea să sufere din această cauză. Toată lumea ar trebui să se oprească în loc pentru problema lor.
Cum să-i fac eu pe acești omuleți să înțeleagă că ei sunt, de fapt, Fiii Împăratului, că nu doar metroul, ci tot Universul este al lor?
În Evanghelia de duminică, Femeia Samarineancă “pierde metroul”, apoi se întâlnește cu Însuși Regele și începe să se caine: “Tu nu ar trebui să vorbești cu mine!” Iar Hristos îi spune ceva ce nu a mai spus nimănui: ”Tu știi cine sunt eu?” Și apoi îi spune: “Ai avut cinci bărbați...”.
Am fi tentați să credem că s-a referit la cinci iubiți de-ai ei, însă cei cinci bărbați ai samarinencei erau cele cinci zeități la care se închinau samarinenii (iudei eșuați, care o dată ieșiți din robia babiloniană au început să mănânce carne de porc și să se închine zeilor). Iisus, practic, în momentul acesta al întâlnirii cu femeia samarineancă, o cere în căsătorie, însă nu biologic, erotic, ci în Cer, așa cum Dumnezeu ne cere pe fiecare.
Așa cum Hristos și-a numit Biserica mireasă, așa cum Dumnezeu a numit umanitatea mireasă, așa cum poporul iudeu L-a socotit mereu pe Dumnezeu ca fiind Mirele, așa cum în Sfântul Maslu avem Evanghelia Mironosițelor care așteptau Mirele să vină.
Dacă privim lucrurile fundamental, viața începe să se clarifice.
În slujba înmormântării auzim: “În zadar se tulbură tot pământeanul, căci nici averea, nici faima, nici frumusețea, nici tinerețea nu ne însoțesc după moarte.
Cum putem investi totul în lucruri care pier?
Cum ne putem învăța copiii să investească în aceleași lucruri?
Cum îi putem convinge pe cei din jur că acestea care pier, care sunt trecătoare ca “floarea ierbii” nu sunt probleme fundamentale?
De aceea, cei ce venim la biserică, “Toată grija lumească o lepădăm și pe Heruvimi cu taină închipuim..”
Vă gândiți la tensiunea pe care o trăim noi aici? Nu e Biserica nicidecum cea mai tare instituție, oameni buni, așa cum unul din marii actori ai României a spus. Eu vă chem, vă provoc să trăim în Biserică vorba aceasta: “În Biserica Slavei Tale stând, în Cer a sta ni se pare!”
Realitatea pe care o trăim aici, în Biserică, este imperceptibilă oricărui instrument lumesc. Realitatea pe care o trăim și o simțim viețuind în Biserică este inexplicabilă oricărei percepții lumești.
Femeii Samarinence, o neînvățată păgână, Hristos îi spune Adevărul (“Eu sunt Hristosul!”), pentru simplitatea și curăția inimii ei. Pentru dorința ei de Adevăr și de Veșnicie.
Îți trebuie multă străduință să vezi cât de fragilă este viața, să fii conștient că în câteva secunde lumea poate dispărea.
De aceea vă chem în Biserică. Nu mai socotiți Biserica după principii bicisnice, lumești, după neputințe.
Unii oameni renunță la Biserică pentru că ei caută, în primul rând, eficiența (“E haos în biserică, părinte! E gălăgie, nu e liniște ca la alții...”), alții vor să transforme Biserica după bunul plac, după cum trăiește fiecare în lume, în casa lui.
Oameni dragi, străduința de fiecare zi o purtăm fiecare, și noi, preoții, și mirenii, nădăjduind la ceea ce spune Iisus în Grădina Ghetsimani: “TOȚI SĂ FIM UNUL!” El rostește acolo rațiunile existenței noastre”, a scris pe Facebook Visarion Alexa.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
