Ponta vrea impozitarea salariilor şi pensiilor mari. Liberalii ezită

ponta
ponta

Premierul Victor Ponta îşi menţine intenţia de a impozita salariile şi pensiile din sectorul public care depăşesc 1.000 de euro. De asemenea, acesta are speranța că îi va convinge pe toţi liberalii de această măsură, chiar dacă Crin Antonescu "a înţeles", dar nu este de acord.

Victor Ponta a declarat, joi, referitor la impozitarea  veniturile persoanelor din sectorul public care depăşesc 1.000 de euro că:  "în primul rând, trebuie să-i conving nu pe partenerii liberali, că mulţi dintrei ei - vorbesc de domnul Chiţoiu, de ceilalţi - ştiu, de cei care stau pe margine şi-şi dau cu părerea sau scriu editoriale că, dacă am putea să reducem altfel salariile din regii şi societăţile de stat, am face-o, dar nu putem dintr-un simplu motiv: toate aceste salarii sunt pe baza contractelor şi, orice decid eu mâine în consiliul de administraţie sau în adunarea generală, a doua zi sunt dat în judecată şi se câştigă procesul. S-a mai întâmplat şi cu domnul Boc, şi cu toată lumea. Singura soluţie constituţională prin care poţi să reduci în aceste domenii veniturile foarte mari este soluţia impozitării. Dar până-i conving pe toţi care nu înţeleg şi nu ştiu aceste lucruri, nu-i nimic, am multă răbdare", a spus Ponta.

 Întrebat dacă este nevoie să-i explice aceste lucruri şi co-preşedintelui USL, premierul a precizat că Antonescu a înţeles "foarte bine", în schimb nu este de acord cu această măsură.

 "Dacă nu sunt de acord, nu o adoptăm", e explicat premierul, el adăugând că deciziile importante în USL "nu se iau cu forţa, se iau discutând”.

 Ponta a explicat şi care sunt cauzele care-l determină să ia în calcul introducerea "taxei de solidaritate".

Ponta a făcut din nou apel la solidaritate privind impozitarea pensiilor

 "Menţin ideea că şi cel care are pensie peste 1.000 de euro poate să fie solidar cu 10% din ceea ce depăşeşte cu cel care are pensie, săracu', 500 de lei sau 700. Nu credeţi că până la urmă mănâncă tot atâta mâncare, plăteşte tot atâta curent?", a mai spus premierul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel