Desemnarea lui Adrian Veștea ar putea fi contestată la CCR.
Potrivit surselor Digi24, PNL ar urma să conteste la Curtea Constituțională desemnarea lui Adrian Veștea în funcția de premier.
Inițiativa de sesizare a Curții Constituționale ar putea reveni președintelui Senatului, Mircea Abrudean.
În interiorul PNL, ar fi fost deja pregătite demersurile necesare pentru a reclama existența unui posibil conflict constituțional, după ce Nicușor Dan l-a nominalizat pe Adrian Veștea pentru funcția de premier fără o consultare cu formațiunea politică.
Forma finală a poziției partidului urmează să fie stabilită în cadrul ședinței de la ora 17:00.
Veștea a evitat să discute despre sesizarea la CCR
Adrian Veștea a evitat să intre în detalii juridice despre o posibilă sesizare la CCR, subliniind că prioritatea este funcționalitatea țării și luarea rapidă a deciziilor necesare.
"Nu sunt în măsură să fac comentarii juridice. Putem să ne legăm de tot felul de detalii, să întârziem deciziile, dar trebuie să tratăm situația cu respect și să ne gândim la ce este necesar pentru țara noastră. Important este să ne gândim ce facem cu țara și cum reușim să îi dăm funcționalitate", a declarat Adrian Veștea, la Radio România Actualități.
Petre Lăzăroiu: Chiar dacă PNL contestă la CCR, procedura continuă
Fostul judecător CCR, Petre Lăzăroiu, a explicat că în cazul în care PNL ar depune o contestație la Curtea Constituțională privind desemnarea lui Adrian Veștea, procesul de învestire a Guvernului nu ar fi suspendat, întrucât o astfel de sesizare nu blochează automat procedura. Acesta a precizat că CCR are termene proprii de judecată și este posibil ca o decizie să fie pronunțată după instalarea noului executiv, având în vedere prevederile constituționale privind învestitura.
"Procedura continuă, nu există suspendare dacă e o contestație pe rol la CCR, nu trebuie așteptată decizia Curții. CCR are și el niște termene, niște puncte de vedere, s-ar putea să judece după ce guvernul se instalează. Hai să fim serioși! Păi noi ce facem? Stăm fără guvern de peste 45 de zile și vrem să mai stăm în continuare? De fapt, asta e manevra! Manevra e să rămână la putere până în tomană sau cine știe când", a declarat judecătorul.
În opinia sa, desemnarea făcută de Nicușor Dan nu ar reprezenta o încălcare a Constituției, întrucât aceasta trebuie interpretată în spiritul ei, iar prevederile articolului 103 stabilesc că premierul desemnat trebuie să ajungă în fața Parlamentului în termen de 10 zile pentru a permite instalarea rapidă a Guvernului.
Liberalii nu cedează
Potrivit lui Sebastian Burduja, în interiorul PNL se consideră că demersul de contestare este legitim și că există argumente juridice solide, invocând inclusiv o decizie anterioară a Curții Constituționale privind necesitatea consultărilor în procedura de desemnare a premierului. Acesta susține că, în cazul unei noi interpretări, CCR ar trebui să clarifice eventualele diferențe de jurisprudență și să confirme sau nu corectitudinea pașilor procedurali de până acum.
„Este dreptul PNL să o facă. Nu știu dacă vine din partea președintelui Senatului sau din partea premierului, n-am această informație. E dreptul PNL să clarifice acest lucru - nu doar pentru speța de față, ci și pentru orice altă speță. Fără a fi vreun expert în Drept Constituțional, am lecturat decizia CCR anterioară, care privea desemnările lui Klaus Iohannis la acea vreme, și cred că e destul de clar că aceste consultări ar fi trebuit făcute. E chiar în decizia judecătorilor CCR, de acum câțiva ani, când cred că era domnul (n.r. Ludovic) Orban desemnat, ne îndreptam spre alegeri anticipate, și acolo scrie foarte clar că orice desemnare necesită consultări, chiar dacă precedenta desemnare nu ajunge la vot în Parlament. Dacă se pune problema unei alte decizii acum, judecătorii vor trebui să ne explice cum pot fi coerente cele două poziții. CCR se poate întruni foarte repede, dacă dorește, și să valideze parcursul de până acum sau nu”, a declarat Sebastian Burduja, la Digi24.
”Cu siguranţă, astăzi, la Biroul Politic Naţional, vom discuta inclusiv despre posibilitatea sesizării Curţii Constituţionale. Există doi actori care pot sesiza, prim-ministrul şi preşedintele Senatului”, a spus astăzi și senatorul Daniel Fenechiu (PNL).
Senatorul PNL a apreciat că, în opinia sa, ”încălcarea Constituţiei este cât se poate de evidentă”.


