Primăria Capitalei vrea să investească cinci milioane de euro în consolidarea Teatrului Cassandra

studioul-casandra-cladire-02vt-630x400
studioul-casandra-cladire-02vt-630x400

Primăria București și-a propus să salveze clădirea în care funcționa Teatrul Cassandra din Centrul Istoric al Capitalei și a elaborat un proiect de hotărâre care vizează alocarea a cinci milioane de euro pentru consolidarea imobilului.

Imobilul situat pe strada Franceză, nr. 9, a fost construit în anul 1920 și a fost declarat monument istoric. În suprafață de circa 6.200 de metri, clădirea are în componență subsol, parter, mezanin, patru etaje și o mansardă. Din totalul suprafeței, Teatrul Cassandra ocupă doar subsolul, parterul și mezaninul, restul imobilului fiind destinat locuințelor.

Din cauza degradării, clădirea a fost încadrată în clasa 1 de risc seismic, iar lucrările de consolidare ar necesita o perioadă de doi ani, potrivit actului care va fi supus votului.

Proiectul privind alocarea celor cinci milioane de euro pentru consolidarea imobilului va fi suspus la vot în ședința Consiliului General al Municipiului București de vineri, 23 martie. Fondurile necesare consolidării ar urma să fie acoperit din bugetul municipalității, din bugetul statului, precum și din surse proprii.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel