Percheziții DNA la o Primărie importantă: 26 din 27 de consilieri locali, chemați la audieri

Inspector DNA
Inspector DNA

Procurorii DNA au ridicat marți mai multe documente din sediul Primăriei Ploiești, într-un dosar în care anchetatorii fac verificări cu privire la plățile din bugetul local către Asociația „Lupii Galbeni” - respectiv premiile acordate echipei de fotbal Petrolul Ploiești, transmite Primarul municipiului Ploieşti, Iulian Bădescu, a precizat că „se pare” că este vorba despre un dosar ce ar avea la bază o sesizare făcută la DNA de către o fostă directoare economică din cadrul instituției pe care o conduce. Aceasta a fost dată afară, pe motiv că a refuzat să semneze documente prin care din bugetul local se făceau plăţi către Asociaţia „Lupii Galbeni”, plăţi ce reprezintă premii pentru echipa de fotbal Petrolul Ploieşti.

Edilul a adăugat că anchetatorii au solicitat documente de la direcţiile juridică şi financiară, şi anume hotărâri ale Consiliului Local și documente cu privire la relaţia dintre Consiliul Local, Primăria Ploieşti şi Asociaţia „Lupii galbeni”. De asemenea, procurorii au cerut şi actele care au stat la baza suspendării din funcţie a fostei directoare economice Nicoleta Crăciunoiu, căreia i s-a desfăcut contractul de muncă în urma unei decizii a comisiei de disciplină din cadrul Primăriei.

26 din 27 de consilieri locali, citați la DNA

26 din cei 27 de membri ai Consiliului Local Ploieşti au fost citaţi pentru a da declaraţii la DNA miercuri. Aceştia sunt programaţi din jumătate în jumătate de oră pentru audieri. Este vorba despre consilierii care au aprobat, în 2012, o hotărâre prin care echipa de fotbal Petrolul Ploieşti primea bani de la bugetul local în funcţie de performanţele sale sportive. Cel de-al 27-lea consilier care a votat acea hotărâre este acum senator.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel