O organizaţie creştină, ţintă a ironiilor. A cerut Neflix să anuleze un serial produs de Amazon

O organizaţie creştină americană ce a iniţiat o petiţie prin care a cerut anularea serialului "Good Omens", produs de Amazon, a devenit ţinta multor ironii pe reţelele de socializare după ce a adresat această solicitare, semnată de 20.000 de persoane, platformei Netflix, informează bbc.com.

Organizaţia Return to Order argumentează că acest serial TV, despre un demon şi un înger care colaborează pentru a împiedica sfârşitul lumii, normalizează satanismul şi "îşi bate joc de înţelepciunea lui Dumnezeu".

Platforma Netflix a răspuns în glumă şi "a promis" că va opri producţia. La rândul lor, reprezentanţii Amazon au reacţionat tot în glumă şi au anunţat că vor anula serialul "Stranger Things", produs de Netflix.

"Good Omens", un serial cu şase episoade, are la bază romanul cu acelaşi titlu publicat în 1990 de Terry Pratchett şi Neil Gaiman - care a scris şi scenariul noului show TV şi este coordonator al acestuia.

Adaptarea pentru televiziune respectă, potrivit lui Neil Gaiman, unele dintre ultimele dorinţe formulate de Terry Pratchett, care a murit în 2015.

Serialul "Good Omens" îi are în rolurile principale pe David Tennant - interpretul demonului Crowley - şi Michael Sheen - interpretul îngerului Aziraphale -, care trebuie să colaboreze pentru a stopa diviziunile dintre oameni.

Campanie online pentru retragerea serialului

O campanie online demarată de organizaţia religioasă Return to Order a cerut ca acest serial "blesfemator" să fie retras de pe internet "de îndată".

Petiţia, promovată pe Facebook începând din 13 mai, exprimă următoarele îngrijorări ale semnatarilor: Dumnezeu este interpretat de "vocea unei femei" (Frances McDormand, de două ori premiată cu Oscar), Antihristul este "portretizat ca un copil normal care are puteri speciale", iar "cei patru călăreţi ai Apocalipsei, instrumentele prin care Dumnezeu pedepseşte Pământul păcătos, sunt prezentaţi sub forma unui grup de motociclişti".

Organizaţia religioasă - a cărei doctrină se inspiră din textele biblice ale lui John Horvat II - a început să piardă sprijinul ce i-a fost oferit de cei 20.000 de semnatari după ce a adresat această petiţie managerilor de la Netflix.

Această gafă ce vizează serialul TV, în realitate o coproducţie Amazon - BBC, a devenit virală începând de joi pe reţelele de socializare.

"Puneţi-vă ordine în cercetări înainte de a redacta o petiţie. Îl iubesc pe Dumnezeu şi sunt pe deplin de acord cu punctul vostru de vedere, însă informaţi-vă mai bine înainte de a face acuzări şi de a provoca divizare acolo unde ea nu ar trebui să existe", a scris un admirator al organizaţiei creştine.

Neil Gaiman a reacţionat şi el la această petiţie, cu mult umor, prin intermediul unui mesaj publicat pe Twitter: "Ador ideea că ei le vor scrie celor de la Netflix şi vor încerca să anuleze #GoodOmens. Asta spune totul despre ei. E atât de frumos... Îmi promiteţi, vă rog, că nu le veţi spune nimic?".

Internautul care l-a direcţionat pe Neil Gaiman către acea petiţie online a publicat şi el un mesaj, redactat tot în glumă: "Cred că domnii Gaiman şi Pratchett ar fi foarte încântaţi de această plângere".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel