UPDATE Nicolas Sarkozy, eliberat şi apoi inculpat

Fostul preşedinte al Franţei Nicolas Sarkozy a fost eliberat din arest.
UPDATE: O sursă judiciară a declarat că el a fost ulterior inculpat de un judecător de instrucţie.

Fostul preşedinte francez Nicolas Sarkozy a fost eliberat miercuri după 26 de ore de arest în cadrul anchetei privind finanţarea de către Libia a campaniei sale electorale din 2007, informează AFP.

'Arestul lui Nicolas Sarkozy a luat sfârşit', a declarat una din cele două surse apropiate de dosar consultate de agenţia citată, fără a preciza eventualele evoluţii judiciare decise de magistraţi. Fostul şef al statului ar putea fi eliberat, prezentat unui judecător în vederea unei eventuale inculpări sau convocat din nou la audieri, arată France Presse.

Audiat în stare de libertate în acelaşi dosar, Brice Hortefeux, apropiat al lui Sarkozy şi titular al mai multor portofoliu ministru în timpul mandatului prezidenţial din 2007-2012, a declarat că nu a existat nicio finanţare din Libia sau de oriunde din străinătate pentru campania electorală, afirmă avocatul acestuia. Ancheta magistraţilor din domeniul financiar durează de aproape cinci ani.

[citeste si]

În mai 2012, site-ul Mediapart a publicat un document atribuit fostului şef al serviciilor de informaţii libian Moussa Koussa, care se referea la o finanţare de aproximativ 50 de milioane de euro, în schimbul sprijinului Parisului pentru încetarea izolării diplomatice a Libiei. Sarkozy a negat toate acuzaţiile.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel