Monica Iacob Ridzi îi cere grațierea lui Klaus Iohannis

Monica Iacob Ridzi îi cere grațierea președintelui Klaus Iohannis, cererea fiind depusă la Palatul Cotroceni de soțul acesteia.

"Principalele motive care au fost invocate au fost unul de natură umanitară, faptul ca noi avem doi copii, o fetiţă de 1 an şi şapte luni şi un băiat de 5 ani, care sunt destul de bolnavi, şi motivul medical – starea de sănătate a soţiei mele. Toate speranţele noastre se îndreaptă către preşedintele Klaus Iohannis prin acestă cerere de graţiere, care ar fi singura soluţie pentru ca soţiei mele să-i poate fi asigurate condiţiile cât mai bune, din punct de vedere medical, să poată să-şi ţină sub control boala pe care o are şi să fie lângă copiii care suferă enorm. ", a declarat Tiberiu Iacob Ridzi, într-o intervenţie telefonică la România TV.

Cererea de graţiere a fost depusă joi, la prânz de către Tiberiu Iacob Ridzi.
"Nu am discutat cu nimeni despre cererea de graţiere, singurul motiv pentru care am făcut acestă cerere este faptul că este un demers legal, care ţine strict de persoana domnului preşedinte Klaus Iohannis. Nu am vorbit şi nici nu mă gândesc să vorbesc cu fostul preşedinte Traian Băsescu", a mai spus Ridzi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel