Urmărește emisiunea live


Ministrul Justiţiei atacă militantismul anti-religios. Unul din stâlpii administraţiei Trump pune punctul pe ''i''

Procurorul general William Barr
Procurorul general William Barr

Ministrul american al justiţiei, Bill Barr, a atacat violent miercuri 'militantismul laic', responsabil în opinia sa de numeroase flageluri sociale în Statele Unite, notează AFP. 

Cu 40 de zile înainte de alegerile prezidenţiale din SUA, în care religia va juca un rol central, Bill Barr, unul din stâlpii administraţiei Donald Trump, a participat la un mic-dejun de rugăciune alături de credincioşi roman-catolici. Religia este un factor de 'reţinere', de 'libertate' care are un rol de jucat în viaţa publică, a afirmat cu această ocazie ministrul, şi el romano-catolic.

Dar, a deplâns el, în decursul ultimilor 50 de ani, 'morala tradiţională s-a erodat şi partizanii laicităţii au reuşit frecvent să elimine religia din şcolile noastre şi din piaţa publică'. Pentru el, diminuarea fenomenului religios s-a tradus printr-o 'creştere puternică a violenţelor urbane, consumului de droguri şi destrămării familiilor'.

'Nu este niciodată prea târziu pentru a merge la via Domnului', a încheiat el, folosind o parabolă biblică. Preşedintele Donald Trump mizează pe alegătorii dreptei religioase pentru a câştiga al doilea mandat.

Pentru a le obţine favorurile, el urmează să numească sâmbătă un nou judecător la Curtea Supremă a Statelor Unite şi o magistrată cu valori creştine tradiţionale, Amy Coney Barrett, este considerată favorită. Dacă opţiunea liderului de la Casa Albă va fi confirmată de Senat, acest fapt va ancora puternic la dreapta instanţa supremă, care tranşează cu privire la unele subiecte sensibile pentru electoratul religios, ca avortul sau drepturile homosexualilor, notează Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel