€ 5.0920
|
$ 4.3641
|
Curs valutar: € 5.0920
|
$ 4.3641
 

Majorare subvenţie pentru producătorii de usturoi. Anunțul ministrului Petre Daea
Autor: Andrei Itu

usturoi_56998400 usturoi
 

Actul normativ care prevede acordarea unui sprijin financiar pentru susţinerea producţiei de usturoi va fi modificat, astfel încât cuantumul ajutorului de stat să se majoreze, a afirmat, duminică, la...

Potrivit ministrului, valoarea subvenţiei va creşte de la 1.000 de euro la hectar, cât a fost stabilit iniţial, la 3.000 de euro la hectar.

'Creştem subvenţia de trei ori. Spuneam că am fost în partea de Sud a ţării cu domnul preşedinte Dragnea şi oamenii de acolo i-au spus domnului preşedinte să gândim subvenţia pentru că e mult de muncă şi au avut dreptate, motiv pentru care refacem actul normativ şi suplimentăm la 3.000 de euro faţă de 1.000 pe un hectar', a afirmat Daea.

Ministrul Agriculturii a participat, duminică, la Târgul expoziţional de ovine, pielicele Karakul, bovine, plante tehnice şi produse tradiţionale, organizat în cadrul Staţiunii de Cercetare pentru Creşterea Ovinelor şi Caprinelor Popăuţi. Evenimentul este organizat împreună cu Asociaţia Moldoovis, Asociaţia Cultivatorilor de Cereale şi Plante Tehnice, Asociaţia Crescătorilor de Taurine din judeţul Botoşani, Asociaţia Produs din Botoşani, Consiliul Judeţean Botoşani, în parteneriat cu Direcţia pentru Agricultură Judeţeană Botoşani, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale şi Prefectura Botoşani. 

Vezi și Petre Daea luptă împotriva grindinei. Rachete antigrindină vor împânzi România

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
SONDAJ DE OPINIE
Alegeri primar București 2025: Pe cine votați?
Ciprian Ciucu
Daniel Băluță
Cătălin Drulă
Anca Alexandrescu
Ana Maria Ciceală
Alt candidat
Trimite răspunsul
x close