Zi specială pentru o fostă campioană mondială, olimpică şi europeană la gimnastică artistică și un fost deputat PSD, în prezent lider al unui partid, pe care l-a înființat anul trecut: cei doi s-au căsătorit civil, luni, la Primăria Sectorului 6 din Capitală.
Maria Olaru, marea sportivă româncă, și Bogdan Diaconu, liderul Partidului România Unită au spus "DA" în fața ofițerului stării civile de la Primăria Sectorului 6 din București, potrivit libertatea.ro.
Cei doi au formează un cuplu de doi ani de zile, iar astăzi și-au oficializat relația. Ceremonia a fost una discretă, la care au asistat doar familiile celor doi miri.
Potrivit unor surse apropiate celor doi, căsătoria religioasă și nunta vor avea loc în vara acestui an.
Bogdan Diaconu a activat din 2003 până în 2009 în PSD, ulterior înscriindu-se în Partidul Conservator, unde a rămas până în 2011, când a revenit în PSD.
În luna august a anului trecut, Bogdan Diaconu a demisionat din PSD, din cauza intrării UDMR la guvernare și a fondat, ulterior, Partidul România Unită.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu