Un judecător federal a blocat miercuri, pentru întreg teritoriul Statelor Unite, a doua versiune a decretului anti-imigrație semnat de Donald Trump, administrând o nouă înfrângere judiciară președintelui american privind cea mai controversată măsură a președinției sale, comentează AFP.
Cu numai câteva ore înainte de intrarea în vigoare a noului text din care au fost eliminate, totuși, elementele cele mai contestate, magistratul Derrick Watson din Hawaii a apreciat în hotărârea sa că suspendarea temporară a decretului evită un "prejudiciu ireparabil".
În cursul unei reuniuni publice la Nashville (sud), președintele american a denunțat decizia "eronată" a unei justiții care, în opinia sa, comite astfel "un abuz de putere fără precedent". El a promis că va merge până la Curtea Supremă.
Pentru a-și explica decizia sa, judecătorul Watson s-a sprijinit în special pe mai multe declarații făcute de Donald Trump cu privire la musulmani pentru a ajunge la concluzia că decretul conține "dovezi semnificative și de netăgăduit de animozitate religioasă".
Decizia sa face referință la afirmații din campanie ale lui Donald Trump, atunci când s-a pronunțat pentru interzicerea intrării musulmanilor pe teritoriul american.
Textul controversat, care blochează intrarea în Statele Unite a cetățenilor din șase țări musulmane, urma să fie pus în aplicare cu începere de miercuri la miezul nopții, ora Washingtonului (joi, 04.00 GMT).
Alte două audieri s-au desfășurat, de asemenea, miercuri pe cele două coaste al SUA, oferind prilejul unor discuții aprinse în legătură cu acest decret privind migrația.
[citeste si]
La Greenbelt, oraș din Maryland, în estul Statelor Unite, o coaliție de organizații pentru apărarea libertăților și refugiaților, printre care puternica American Civil Liberties Union (ACLU), a reafirmat că decretul îi vizează în mod discriminator pe muslumani.
"În spiritul lui (Donald Trump), pericolul asociat cu musulmanii și pericolul asociat cu refugiații sunt unul și același pericol", a acuzat avocatul ACLU, Omar Jadwat.
"Constituția a permis încă o dată să se pună o frână decretului scandalos și defăimător" al președintelui american, și-a exprimat ACLU satisfacția după decizia judecătorului din Hawaii împotriva căreia guvernul are posibilitatea de a face apel.
Noul decret "nu face nicio distincție între religii", a insistat Jeffrey Wall, avocatul guvernului cu prilejul audierilor din cursul zilei, unele desfășurându-se prin telefon.
Al doilea decret, în prezent blocat, prevedea închiderea temporară a frontierelor americane pentru refugiații din lumea întreagă și suspendarea acordării de vize pe timp de 90 de zile pentru cetățenii din Iran, Libia, Siria, Somalia, Sudan și Yemen.
Ordinul, care nu mai cuprinde Irakul și îi exceptează pe posesorii de vize și "green cards", este versiunea atenuată a celui din 27 ianuarie.
Acela a provocat brusc haos în aeroporturi și o suscitat reacții de indignare în lume și numeroase manifestații în Statele Unite.
Aplicarea lui a fost blocată pe 3 februarie. Această decizie a unui judecător federal din Seattle, James Robart, a fost ulterior validată de o curte de apel din San Francisco, pe 9 februarie, obligându-l pe președintele american să își revizuiască inițiativa legislativă.
În ultimele zile, președintele și principalii săi miniștri, Rex Tillerson (Externe), Jeff Sessions (Justiție) și John Kelly (Securitate internă), au apărat un text "vital" pentru securitatea națională, în fața amenințării atentatelor care, în opinia lor, a continuat să evolueze.
Adversarii decretului nu sunt însă convinși de această urgență. După atentatele de la 11 septembrie 2001, atacurile cele mai grave din Statele Unite au fost comise fie de americani, fie de cetățeni din țări care nu sunt vizate de decret.
Potrivit opozanților, noul text ar putea avea consecințe foarte negative asupra sectoarelor educației și afacerilor, mai ales pentru companiile din noile tehnologii.
Lyft, Airbnb, Dropbox și ale companii din acest sector au depus marți un memoriu de susținere în statul Hawaii, arhipelag care numără o proporție puternică de locuitori de origine străină. Guvernul din Hawaii este la originea procedurii care a dus la suspendarea celei mai controversate măsuri de la începutul mandatului lui Donald Trump.
"Guvernul Trump poate și-a modificat textul discreditat, care interzice intrarea musulmanilor, dar nu l-a schimbat în spirit și nici în efectele anticonstituționale", a subliniat Xavier Becerra, procurorul general al Californiei, unul din celelalte cinci state contestatare alături de Massachusetts, Oregon, Maryland și statul New York.
Omologul său de New York, Eric Schneidermann, a acuzat un text ce are ca obiectiv "ilegal și contrar Constituției de a discrimina pe baza religiei și originii naționale". (Agerpres)
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu