Anton Hadăr, liderul Federației Sindicale din Învățământul Superior "Alma Mater", a declarat vineri că Educația va primi la rectificarea bugetară mai puțini bani decât ar fi fost necesar, iar sumele alocate reprezintă o redistribuire a banilor din acest sistem.
"Am primit mult mai puțin decât era necesar. Suma aceasta care se acordă ministerului nostru în bună parte, din câte cunosc eu, este o redistribuire a banilor din propriul sistem al Educației. Nu s-au cheltuit toți banii la Cercetare, au mai rămas alte sume prin alte locuri, tot prin visteria Ministerului Educației și practic a avut loc o redistribuire a banilor din Educație", a spus Anton Hadăr pentru Agerpres.
Acesta a precizat că ar fi fost necesară numai la învățământul superior o sumă aproape egală cu ceea ce s-a dat pentru întreg sistemul de Învățământ.
Citește și: Prima rectificare bugetară din 2016. Cei mai mulți bani, la Ministerul Muncii
"În momentul de față noi am primit 400 de milioane de lei și vreau să vă spun că suntem în situația în care ultimele 3-4 luni ale anului universitățile de stat din România sunt în apropierea falimentului, al neputinței acordării salariilor pe ultimele luni", a afirmat Anton Hadăr.
Potrivit unui comunicat al Ministerului de Finanțe privind proiectul de rectificare bugetară, la învățământ sunt alocați 1,01 miliarde de lei pentru diferențe salariale prevăzute de Legea nr.85/2016 pentru personalul didactic din învățământul preuniversitar și universitar și sume pentru plata majorărilor salariale aprobate prin OUG nr.20/2016.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu