Kylian Mbappe este liber de la 1 ianuarie 2024 să semneze cu Real Madrid

Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Atacantul francez Kylian Mbappe este liber începând de luni, 1 ianuarie, să semneze la un alt club decât Paris Saint-Germain pentru a juca începând cu vara lui 2024, după un foileton bogat în speculaţii, relatează AFP.

Vara trecută, totul părea clar în mintea internaţionalului francez, astfel încât a trimis o scrisoare clubului prin care anunţa că nu-şi va mai prelungi contractul valabil până în iunie 2024. Dar tensiunea a revenit în rândul clubului parizian nemulţumit că nu poate obţine beneficii de pe urma jucătorului evaluat la 180 milioane euro de către site-ul specializat Transfermarkt, mergând până la excluderea vedetei sale din echipă.

De atunci, relaţia cu responsabilul lui PSG, Nasser al-Khelaifi, şi căpitanul Franţei a fost ferm stabilită. Clubul spaniol de fotbal Real Madrid a anunţat că vrea să-l recruteze pe starul francez, 'dar nu la orice preţ', conform cotidianului sportiv spaniol AS.

Conform AS, conducerea clubului madrilen a decis să adopte o poziţie 'fermă' în privinţa lui Kylian Mbappe, căruia îi va oferi ca termen până pe 15 ianuarie să se decidă dacă semnează cu Real. Oficialii grupării de pe Santiago Bernabeu nu vor să mai repete situaţia de acum doi ani, când au fost ţinuţi în şah de Mbappe timp de şase luni, înainte ca internaţionalul francez să-şi prelungească înţelegerea cu PSG.

Lucrurile sunt însă diferite în acest moment, în condiţiile în care brazilienii Vinicius Junior şi Rodrygo au devenit deja elemente de bază în echipa madrilenă, iar englezul Jude Bellingham, transferat în vara trecută de la Borussia Dortmund, a depăşit toate aşteptările prin evoluţiile sale în tricoul lui Real Madrid, astfel că o eventuală nouă ratare a transferului lui Mbappe nu ar mai fi considerată o dramă.

Presa spaniolă scrie, totodată, că aceasta va fi ultima ocazie pentru Kylian Mbappe de a îmbrăca tricoul lui Real Madrid, madrilenii neintenţionând să-l mai contacteze pe francez pe viitor, în cazul unui eşec al negocierilor în această iarnă. În cazul în care nu va ajunge la un acord cu Mbappe şi transferul francezului nu se va realiza, clubul madrilen are deja o altă ţintă bine identificată: norvegianul Erling Haaland de la Manchester City. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel