ÎPS Casian, arhiepiscopul Dunării de Jos: Nu am auzit un medic să se vaccineze cu moarte

ÎPS Casian, arhiepiscop al Dunării de Jos, le transmite un mesaj dur celor care refuză vaccinarea împotriva COVID-19. 

"Călăuza mea, omul meu, care nu mă părăseşte niciodată, nu mă uită niciodată, nici pe patul de moarte, este Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul Iisus Hristos. 'Eu am venit ca lumea viaţă să aibă'. Chiar credeţi că Dumnezeu lasă pe cineva să murim din cauza vaccinului? Ne înşelăm amarnic. Lăsaţi, fraţilor, interpretările, compoziţiile chimice ale vaccinului, şi ocupaţi-vă de compoziţia duhovnicească a omului. Lăsaţi medicii să ne spună, că ei au studiat 6,10, 20, 50 de ani trupul omenesc. Ştiu mai bine medicii ce este vaccinul. 

De vreme ce ei se vaccinează... nu am auzit medic să se vaccineze cu moarte. Nu am auzit medic care să scoată moarte. Medicul e făcut să scoată viaţă, iar preotul să scoată viaţă veşnică din noi. Acesta este Iisus Hristos, care nu ne lasă să murim în această pandemie. Şi le-a dat înţelepciune medicilor şi oamenilor să ieşim cât mai repede din izolare. Iată de ce eforturile tuturor, ale profesorilor, ale părinţilor, ale copiilor, sunt acelea să ne încărcăm cu energie pozitivă şi nu negativă.", a spus ÎPS Casian în cadrul unei predici online. 

"Ne e teamă de vaccin. De ce?"

 

"Boala e foarte ascunsă, se ascunde în teamă. Nu vedeți ce teamă avem acum? Până acum ne-a fost teamă de virus, acum ne e teamă de vaccin. De ce? Pentru că încă persistă în noi această cavalcadă de știri multe, prea multe știri, și prea puțină cunoaștere. Preasfânta Biserică spune să îi întrebăm pe medici, să ne informăm, să nu luăm știrile de la persoane care nu sunt calificate în nimic. Iar știrile despre credință pe care nu le luăm de la preot, de la teolog, pot să ne rătăcească.”, a mai spus ÎPS Casian. 

Declaraţiile înaltului prelat pot fi ascultate de la minutul 48 la clipului VIDEO. 

 

 

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


nxt.201
YesMy