Ion Mocioalcă: Cui îi este frică de Sorin Grindeanu?

Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Ion Mocioalcă (PSD) transmite un mesaj despre Sorin Grindeanu, în contextul negocierilor dintre PSD şi PNL pentru o nouă guvernare.

"Categoric, azi, reprezintă cea mai bună soluție pentru Ministerul Transporturilor.

Și pentru că aceasta a fost luată în considerare în cadrul discuțiilor care se poartă privind alcătuirea noului guvern a și început o întreagă campanie media sponsorizată care contestă această desemnare. Argumentul este, așa cum ne așteptăm de la această specie de propagandiști, OUG 13 în condițiile în care el este autorul OUG 14 (această precizare este pentru cei care chiar știu ce s-a întâmplat atunci, nu pentru cei care doar au moștenit legenda urbană conform căreia OUG 13 este ceva nasol, profund pesedist, caracteristic 'ciumei roșii' și care poate fi adus în discuție când nu mai ai alte argumente).

Dincolo de aceste atacuri politice fără fundament, nimeni nu-i poate reproșa nimic din punct de vedere profesional sau moral lui Sorin Grindeanu. Faptul că un om cu CV-ul și experiența sa vine să ajute într-un moment greu este de aplaudat. Dacă va ajunge acolo, el va lăsa confortul de la Camera Deputaților și va veni la muncă.

Simultan cu această campanie media, însă, o serie de grupuri de interese au început să facă presiuni. Și mă refer la grupurile de interese din Ministerul Transporturilor, CFR, de la Aeroportul Otopeni şi alte aeroporturi din ţară, care au intrat în fibrilaţii când au auzit că Grindeanu va fi ministru.

Am înţeles că anumite companii din cadrul acestui minister fac deja organigrame, crezând că se eternizează pe posturi sau că cel puţin şase luni, Sorin Grindeanu nu va putea schimba nimic. Mai mult, se caută sprijin politic pentru viitor la diverşi lideri grei din PSD.

Eu cred cu tărie că Sorin Grindeanu este potrivit pentru Ministerul Transporturilor pentru că România are nevoie de oameni cu experiență care să ne scoată din situația gravă în care ne aflăm. Tocmai aceste presiuni ne arată că este persoana cea mai potrivită pentru această funcție.

Eu nu pot decât să îi urez mult succes și să îl asigur de tot sprijinul meu", transmite social-democratul Ion Mocioalca într-un mesaj publicat pe Facebook.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel