Ion Cristoiu, în platoul Antena 3: „Pentru mine, nici nu există!”

Rodica Mitu / 16 mai 2019 / 19:28 Salveaza PDF Comentarii
Ion Cristoiu
Descriere foto: Ion Cristoiu

Ion Cristoiu a comentat, joi, la Antena 3, momentul în care preşedintele Klaus Iohannis s-a încurcat când a spus întrebările de la referendum.

„În democrația post-decembristă există un instrument democratic, numit referendumul de consultare a voinței populare, e în Constituție și e atributul exclusiv al președintelui. Se presupune că într-o țară precum România, președintele își dă seama că e o problemă controversată. (...) Președintele se adresează poporului care merge la vot și zice da sau nu. Dacă oamenii nu vin la vot, înseamnă că președintele nu a sesizat tema. Dar în momentul în care președintele anunță întrebările, toată campania lui trebuie să fie făcută să mă convingă pe mine. Eu sunt român, sunt din popor, mă duc la europarlamentare și ar trebui să mă duc și la referendum", a spus Ion Cristoiu, joi, la Antena 3.

„De când a lansat mesajul public, domnul președinte a vorbit despre referendum în mai multe împrejurări. Nu am găsit nicăieri, cu excepția acestui ultim moment când nici nu știa întrebările, în care președintele să spună să veniți la referendum... el nu a spus până acum de ce da. A spus doar veniți la vot pentru că referendumul contează", a afirmat jurnalistul. 

Cristoiu: Pentru mine, nu există

 

„Eu nu iau în serios acest referendum, pentru mine, nici nu există", a mai spus Ion Cristoiu.

Jurnalistul e de părere că referendumul organizat de Klaus Iohannis are ca scop asigurarea unui nou mandat de președinte.

 


Te-ar putea interesa






Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.24