EXCLUSIV  Iohannis, revocare Kovesi. Mișcare după semnarea decretului

DCN / 31 mai 2018 / 19:50 Salveaza PDF Comentarii
Klaus Iohannis
Descriere foto: Klaus Iohannis

Toată lumea este cu ochii pe Klaus Iohannis: va semna sau nu decretul de revocare din funcție a Laurei Codruța Kovesi?

Președintele României trebuie să respecte legea și va semna hotărârea, pentru că așa se întâmplă oriunde în lume, dar ar mai putea face o mișcare, este de părere jurnalistul Val Vâlcu. Klaus Iohannis trebuie să împace două lucruri divergente: să țină cont de hotărârea Curții Constituționale, dovadă stă referendumul din 2012, iar pe de altă parte, trebuie să își aplece atenția și către susținătorii săi și oamenii din Piața Victoriei care îi cer să nu o revoce pe Laura Codruța Kovesi și să scape țara de corupți.

Soluția președintelui este ca odată cu anunțul privind faptul că a semnat decretul, să spună că va declanșa și un referendum, lucru cerut deja de protestatari. De altfel, în acest scenariu, și opoziția va îndemna oamenii să-și exprime opțiunea la urne. Rămâne de văzut ce va decide Klaus Iohannis.

Hotărârea CCR

Într-un comunicat al CCR, se arată că "preşedintele României urmează să emită decretul de revocare din funcţie a procurorului şef al DNA, fiind constatată existenţa unui conflict juridic de natură constituţională generat de refuzul şefului statului de a da curs propunerii de revocare".

"Curtea, cu majoritate de voturi, a statuat: 1 - Constată existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între ministrul Justiţiei şi preşedintele României, generat de refuzul preşedintelui României de a da curs propunerii de revocare din funcţie a procurorului şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, doamna Laura Codruţa Kovesi. 2 - Preşedintele României urmează să emită decretul de revocare din funcţie a procurorului şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, doamna Laura Codruţa Kovesi", se precizează în comunicat.

Plenul Curţii a luat în dezbatere cererea de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională între ministrul Justiţiei şi preşedintele României, în principal, precum şi între Guvern şi preşedintele României, în subsidiar, determinată de refuzul şefului statului de a da curs cererii de revocare din funcţie a procurorului şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi.

Vezi și: Dide, referendum. Întrebare din Piața Victoriei pentru Iohannis: Sunteți de acord?


Te-ar putea interesa








Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?


Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.25