Informații americane: ISIS poate ataca SUA cum a atacat în Paris

Gruparea Statul Islamic (SI) este capabilă să comită în Statele Unite atacuri comparabile cu cele de la Paris și Bruxelles, a estimat miercuri coordonatorul agențiilor de informații americane, James Clapper, într-un interviu la CNN. 

"Ei au această capacitate", a declarat coordonatorul a 17 agenții de informații din SUA. "Acesta este un lucru care ne îngrijorează foarte mult în Statele Unite, că ei pot pregăti un raid așa cum au făcut-o la Paris sau Bruxelles", a adăugat Clapper, potrivit Agerpres

Atacurile de la Paris, în diferite cartiere ale capitalei franceze și pe Stade de France, la 13 noiembrie 2015, au făcut 130 de morți. Cele de la Bruxelles la 22 martie 2016, în metrou și aeroport, 32 de morți.

Aceste atacuri revendicate de SI par să aibă legătură cu aceeași celulă a organizației jihadiste. Dar alți responsabili americani, intervievați de asemenea de CNN în cadrul aceluiași program, nu sunt chiar de aceeași părere.

"Aici, în Statele Unite, avem de-a face cu o amenințare mai mică decât în Europa", a estimat mai ales președintele Barack Obama.

În interviul său, Clapper a avertizat de asemenea că lumea nu va termina cu extremismul islamist atât timp cât persistă dezechilibrele "economice și socio-economice fundamentale" și zonele scăpate de sub controlul statului. Fără un răspuns mai eficient la aceste "probleme fundamentale", "cred că vom lupta pentru o lungă perioadă de timp, fie împotriva grupării Statul Islamic sau a altor grupuri", a asigurat James Clapper.

Alte grupuri extremiste se vor naște din gruparea Statul Islamic, în același mod în care SI s-a născut din mișcarea Al Qaida, a explicat el.

"Cred că vom fi într-o perpetuă stare de suprimare" a acestor grupuri, a insistat el.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel