Incendiu la un hotel din Băile Felix. Şapte persoane au primit îngrijiri medicale - Video în articol

Un incendiu a izbucnit la un hotel din Băile Felix.

UPDATE:

Incendiul izbucnit, joi, la un hotel din Băile Felix a fost lichidat, au declarat, pentru Agerpres, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bihor, care au precizat că şapte persoane au primit îngrijiri medicale, iar peste 500 de turişti s-au autoevacuat sau au fost evacuaţi de pompieri.

Conform sursei citate, incendiul a izbucnit într-o cameră tehnică de la etajul II, un depozit, iar în scurt timp holurile şi alte camere au fost inundate de un fum dens. Cei mai mulţi turişti s-au autoevacuat, iar o parte dintre cei cazaţi de la etajele III şi IV au fost scoşi din clădire de pompieri.

Şapte persoane au primit îngrijiri medicale, patru pentru atacuri de panică şi trei pentru intoxicaţii uşoare cu fum. În total, peste 500 de turişti se aflau în hotel, din cei 588 cazaţi joi. Cauzele izbucnirii flăcărilor au rămas în cercetare.

Primarul comunei Sânmartin, Cristian Laza, aflat la faţa locului, a declarat, pentru sursa citată anterior, că "s-a evitat un dezastru".

"Autorităţile au intervenit impecabil, pompierii au venit repede şi au stins flăcările foarte repede. Au venit numeroase echipaje de ambulanţă, dar din fericire nu s-au înregistrat probleme deosebite. Toţi cei care au avut nevoie de îngrijiri le-au primit imediat", a spus edilul. 

Știrea inițială:

Un incendiu violent a izbucnit, joi, la un hotel din staţiunea Băile Felix, transmite Agerpres. Turiștii sunt evacuaţi de urgență, iar două persoane au primit îngrijiri medicale după ce au suferit atacuri de panică.

Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bihor au declarat că se intervine la etajul III al clădirii, unde ar fi afectate două camere.

În hotel sunt cazate 588 de persoane, dar au fost evacuaţi turiştii doar de la etajele III şi IV. Din clădire se vede un fum dens ieşind de pe ferestre. La faţa locului sunt alocate echipaje ale Detaşamentelor 1 şi 2 şi ale Gărzii 1 Mai. 

Sunt victime. Pompierii caută alți răniți

"La moment incendiul a fost localizat, ceea ce înseamnă că se recurge la stingerea acestuia pentru a se reduce riscul de propagare a acestuia la alte camere. Se realizează în prezent operațiuni de căutare și salvare a victimelor. Momentan avem două victime cu atac de panică și încă două care primesc îngrijiri la fața locului.

Căutările continuă, camere sunt inundate cu fum la etajul 3, dar și la etajul 4. Acțiunea este în dinamică, vom reveni cu informații. Problemele legate de fumul dens sunt la etajul 3 al hotelului, acolo unde pompierii desfășoară misiunile de căutare și salvare. Nu avem informații că ar fi copii în camerele de la etajul 3. La etajul 2 momentan persoanele se auto-evacuează, singure, iar la etajul 4 sunt de asemenea echipajele de pompieri care localizează operațiunile de căutare și salvare", a declarat Alina Butaci, ISU Bihor, la Antena 3 CNN.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel