Incendiu la internatul liceului din Călan, după o explozie puternică

Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pexels (Bjørn Nielsen)
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pexels (Bjørn Nielsen)

Pompierii intervin, duminică seara, pentru a stinge un incendiu izbucnit după o explozie la internatul liceului din Călan, județul Hunedoara. 

Potrivit ISU Hunedoara, a fost o explozie urmată de incendiu la internatul liceului din Călan. Intervin Detașamentul de Pompieri Hunedoara si PL Bretea Română cu două autospeciale de stingere cu apa și spumă, o autoscară pentru intervenții la înălțime, un echipaj SMURD și un echipaj al SAJ. La sosirea forțelor, camera era inundată cu fum, iar pompierii au evacuat cinci persoane din interiorul imobilului.

Proprietara clădirii, o femeie de 48 de ani, s-a autoevacuat la timp și a primit asistență medicală din partea echipajului SAJ, deoarece a suferit un atac de panică. Explozia, urmată de incendiu, a fost cauzată de acumulările de gaze dintr-o cameră a internatului. Din fericire un voluntar ce își desfășoară activitatea în cadrul Detașamentului de Pompieri Hunedoara se afla în zonă în momentul producerii incidentului. Acesta a intervenit cu un stingător, reușind să lichideze incendiul.

Incendii pe bandă rulantă, în ultimele zile

Un incendiu a izbucnit, astăzi, și la o cabană din Sinaia, iar altul în Ploiești, la clădirea Halelor Centrale, unde două persoane s-au intoxicat cu fum. La fața locului au fost mobilizate 6 echipaje de stingere, una de descarcerare, o autoscară și o ambulanță. Au ars mai multe mase plastice, respectiv ambalaje. Două persoane s-au intoxicat cu fum, dar refuză transportul la spital.

Un al incendiu a izbucnit sâmbătă la un pavilion al Spitalului de Psihiatrie din Nucet, județul Bihor. Nu au fost persoane rănite și nu a fost nevoie să fie evacuați pacienți, au transmis reprezentanții ISU Bihor. Focul izbucnit a fost stins de pompieri în aproximativ 10 minute. Nu a fost nicio persoană răniă și nici nu a fost necesară evacuarea pacienților. În urma incendiului au ars un calculator, o imprimantă și biroul pe care acestea erau așezate. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic al curentului electric.

Tot sâmbătă, o femeie de 90 de ani și-a găsit sfârșitul într-un incendiu, pe o stradă din Râmnicu Vâlcea. Cadavrul carbonizat a fost găsit de pompieri într-o rulotă.

„Pompierii militari din cadrul ISU Vâlcea au fost solicitaţi în această dimineaţă pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o rulotă în Râmnicu Vâlcea, pe strada Inăteşti. La faţa locului au fost trimise două echipaje de stingere cu apă şi spumă, deoarece exista pericolul ca flăcările să se propage la mai multe locuinţe situate în apropiere. În rulotă a fost identificat un cadavru de sex feminin, carbonizat", a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea, Octavian Fulger.

Pompierii vâlceni continuă cercetările la faţa locului pentru a stabili cauzele şi împrejurările în care s-a produs evenimentul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel