Incendiu groapă gunoi Vâlcea. Starea de alertă, aprobată

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Vâlcea a aprobat, luni, declararea stării de alertă în cazul incendiului de la depozitul de deşeuri din localitatea vâlceană Măldăreşti, cu care pompierii se luptă de opt zile.

Potrivit unui comunicat al Instituţiei Prefectului Vâlcea, pe lângă aprobarea stării de alertă declarată la nivelul Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă Măldăreşti, CJSU a mai decis continuarea activităţilor de stingere a incendiului şi iniţierea procedurilor pentru schimbarea metodei de intervenţie, prin acoperire cu pământ a zonei incendiate. 

"În funcţie de recomandările efectuate de către specialistul autorizat, ISU Vâlcea va estima cantitatea de material (pământ steril) necesar acoperirii zonei incendiate şi alte utilaje/lucrări specifice", se precizează în comunicat. 

Hotărârea adoptată de CJSU Vâlcea mai prevede "iniţierea de către autoritatea locală a unor demersuri juridice în vederea obligării administratorului depozitului de deşeuri Măldăreşti pentru îndeplinirea obligaţiilor legale ce-i revin la închiderea depozitului", precum şi "iniţierea de către Instituţia Prefectului a unui proiect de hotărâre de Guvern pentru alocarea sumelor necesare pentru stingerea incendiului de pe amplasamentul depozitului de deşeuri Măldăreşti, administrat de către SC Sacomet SA Horezu, din fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului pe anul 2017". 

De asemenea, instituţiile cu atribuţii în domeniu sănătăţii populaţiei şi protecţiei mediului vor preleva probe din zonă şi vor prezenta rezultatele analizelor CJSU Vâlcea, iar zona afectată va fi monitorizată de Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Măldăreşti. 

Şedinţa CJSU Vâlcea a fost convocată de prefectul Florian Marin, singurul punct de pe ordinea de zi fiind prezentarea situaţiei actuale a depozitului de deşeuri din localitatea Măldăreşti, administrat de SC Sacomet SA şi influenţa acestuia asupra factorilor de mediu şi a zonelor locuite din vecinătate. 

Situaţia de la depozitul de deşeuri Măldăreşti a fost discutată şi pe 25 august, la o şedinţă de lucru convocată în regim de urgenţă de către prefectul Florian Marin. Acesta a dispus ca o comisie formată din reprezentanţi ai instituţiilor abilitate să efectueze constatări în teren şi să dispună măsuri legale, iar poliţiştii şi jandarmii să supravegheze zona. 

Groapa de gunoi de la Măldăreşti a fost închisă la mijlocul lunii iulie, din cauza unor neconformităţi. Instituţiile de protecţia mediului au aplicat în ultimii ani mai multe amenzi administratorului depozitului de deşeuri. 

În urmă cu opt zile, un incendiu a izbucnit la groapa de gunoi din Măldăreşti, pompierii acţionând permanent pentru stingerea lui, dar acţiunile pompierilor sunt dificile deoarece incendiul se manifestă mocnit, la straturile din adâncime, fiind întreţinut de gazele degajate din degradarea deşeurilor menajere. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel