Un incendiu a izbucnit, vineri, la două mansarde de bloc din localitatea Chiajna, pe strada Toamnei, la faţa locului fiind trimise 20 de autospeciale de stingere cu apă şi spumă.
”Sunt oameni care au cumpărat apartamente în aceste blocuri. Sunt nemulțumiți de relația pe care au avut-o cu dezvoltatorul. Plăteau factura la curent electric în mod paușal pentru că totul era o improvizație în special la sistemul de energie electrică. Sunt blocuri care nu au autorizație pentru siguranța la incendiu. Este la limita legii de siguranță la incendiu și asta pentru că sunt blocuri cu trei etaje plus mansardă, iar legea prevede obținerea de autorizații de acest gen abia de la etajul 4”, a spus un reporter la televizor.
V-a fost milă de oamenii aceia, nu? Când ați văzut că au rămas fără casă? Dar oamenii aceia au acceptat un compromis de la bun început. Nu i-a obligat nimeni să-și cumpere locuințe în Chiajna unde s-a construit haotic, ca în Popești Leordeni de exemplu. Cum spunea și reporterul respectiv, oamenii știau că ”totul este o improvizație”, dar ce contează? Românilor le place să fie proprietari, nu le pasă că stau în niște bombe.
Știți cât costă o garsonieră nouă în Chiajna? Găsiți lejer cu până în 22.000 de euro!!!!
Iată cum sună un anunț:
”Constructie noua finalizata, 2018, localizata in Rosu, Ilfov, str. Apeductului. Blocul p+3e va pune la dispozitie garsoniere si ap. cu 2 cam. Disponibilitate imediata. Pret negociabil.
Detalii suplimentare
Constructie noua, 2018, Rosu, jud Ilfov, str. Apeductului. Blocul are regim de inaltime de P+3E si va pune la dispozitie gars si ap cu 2 cam.
Locuintele sunt bransate individual la toate utilitatile: gaze, apa, electricitate, cablu TV/Internet-fibra optica. Blocul este construit pe cadre de beton armat, iar compartimentarile sunt din caramida.
Ap sunt total decomandate: hol distributie cu dressing, living spatios si luminos, bucatarie inchisa, dormitor, o baie si 2 balcoane.
Gars sunt open-space (cu posibilitatea de inchidere), cu living, bucatarie, hol, baie si balcon. Locuintele se predau complet finisate. Fiecare ap dispune de loc de parcare. Se accepta orice tip de creditare bancara cat si plata cash.
Pretul include TVA 5%.
Disponibilitate proprietate: imediat
Gars tip 1- parter - 26 mp su- 22000 Eur
Gars tip 2- et 1,2,3- 32 mp su-25.000 Eur
Ap 2 cam- parter- 56 mp su- 43000 Eur
Ap 2 cam- et 1,2,3- 62 mp su- 49500 Eur”. Așadar găsiți și apartamente cu două camere la 49.500 negociabil, deci poate o scoateți la 45.000.
Prețurile acestea nu există nicăieri în București, dar în zonele marginale, unde s-a construit fără cap, sunt. Iar lumea știe, dar acceptă să trăiască așa. Ne place să fim proprietari, să ne îndatorăm pe viață, deși nu avem bani, chiria ni se pare desuetă. În fine, dacă ai dat 20.000 pe o garsonieră nouă, îți permiți să dai și 300 de euro pentru a cere opinia unui expert care să îți spună dacă merită banii sau nu.
În plus, dacă nu îți faci asigurare, de ce te muți? Gradul de asigurare, vorbim de polițele obligatorii, este foarte mic. De ce vii să te plângi că este corupție, că statul nu te ajută, dacă tu nu iți faci datoria de a plăti o sumă în caz de incendiu și alte probleme majore. De ce accepți să fii proprietarul unei bombe?
95% dintre români sunt proprietarii caselor în care stau. Țara noastră, pe primul loc în UE la acest capitol
Practic, peste 95% dintre români au acte pentru casele în care stau, chiar dacă nu locuiesc în cele mai bune condiţii. De ce?! Răspunsul l-am putea afla de la psihologi. Corupția ucide, dar mai ucide și indolența.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu