În China a fost descoperit un complex funerar datând din urmă cu 2.000 de ani

Alexandru Ichim / 11 sep 2019 / 05:00 Salveaza PDF Comentarii
China
Descriere foto: China

În China a fost descoperit un complex funerar datând din urmă cu 2.000 de ani.

Un întins complex funerar, datând din urmă cu circa 2.000 de ani, a fost descoperit în oraşul-prefectură Sanmenxia din provincia chineză Henan, au anunţat marţi autorităţile locale, citate de Xinhua.

Complexul a fost descoperit în timpul construcţiei unui drum în localitatea Lingbao din Sanmenxia, conform Institutului pentru Patrimoniu Cultural şi Arheologie din această prefectură.

Acest complex a aparţinut dinastiei Han (202 î.Hr. - 220 d.Hr.), au concluzionat angajaţii institutului după ce au studiat caracteristicile structurilor aduse la lumină şi artefactele culturale descoperite.

Situl, care constă în mai multe grupuri de cavouri, cuprinde 76 de morminte antice.

 

Peste 720 de artefacte culturale, precum obiecte din bronz şi din fier şi vase din lut au fost aduse la suprafaţă în urma excavărilor.

Totodată, în complex a fost găsit un sigiliu rar aparţinând proprietarului mormântului.

Această descoperire este una dintre cele mai importante din regiunea Lingbao şi oferă informaţii despre politica, cultura şi economia din perioada dinastiei Han, au subliniat specialiştii.


Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.27