Impozitul diferenţiat pe venitul salarial şi cote între 8 şi 16%, măsuri care fac parte din programul USL

ponta-antonescu-agerpres-1
ponta-antonescu-agerpres-1

Programul economic al USL, prezentat vineri, prevede menţinerea plafonului de 16% pentru veniturile salariale ce depăşesc 1600 de lei pe lună, în timp ce veniturile mai mici se impozitează diferenţiat, cu cote de 8-12%.

Programul economic al USL  propune deduceri din impozit - jumătate din plata pentru pensia privată (pilonul III) şi asigurări private de sănătate, cu un plafon stabilit -, introducerea unei suprataxări a tranzacţiilor speculative, alinierea la media europeană a redevenţelor încasate de stat ca urmare a concesionării activelor statului.

Liberalii au renunţat la cota unică de impozitare, dar păstrează cota maximă de impozitare la 16%. Cei cu venituri mai mici vor plăti mai puţin, dar nimeni nu va plati mai mult de 16 procente. De asemenea, programul prevede menţinerea TVA la 24% până în 2016 şi reducerea TVA la 19% după primii patru ani de mandat. USL propune şi reducerea TVA la 9% pentru cereale, pâine, carne, lapte şi legume şi fructe.

Restructurarea instituţiilor de control fiscal, dorită de Opoziţie – Vezi PROGRAMUL ECONOMIC al USL

Cota unică va fi înlocuită cu un impozit diferenţiat pe venitul salarial, astfel: cotă de 8% pentru cei cu venituri de până la 800 de lei pe lună, cotă de 12% pentru cei care au venituri cuprinse între 800 şi 1600 de lei pe lună şi cotă de 16% pentru cei care încasează peste 1600 de lei pe lună.

Tot programul este o combinaţie de politici fiscale de stânga şi de dreapta.

De exemplu, la categoria măsurilor de stânga se află propunerea unei cote reduse la TVA pentru alimente, zero taxe pentru angajarea în regim part-time a tinerilor sub 25 de ani şi a persoanelor peste 55 de ani, creşterea salariului minim la 800 de lei.

În cazul măsurilor de dreapta, USL propune reducerea CAS pentru angajatori cu 5%, reducerea integrală a plăţii CAS pentru un an în cazul creării de noi locuri de muncă, cu condiţia menţinerii în locul de muncă încă un an de zile. Tot pentru reducerea şomajului în rândul tinerilor, USL are în vedere condiţionarea participării la licitaţiile pentru lucrări publice de existenţa a minim 10% angajaţi tineri, de până în 25 de ani, cu condiţia să fie angajaţi în firma respectivă minim un an.

Se mai propune ca, după 4 ani de mandat, TVA să fie redus la 19%.

Pentru stimularea sectorului privat, USL are în program, printre altele: stimularea asocierii în agricultură, un program de dezvoltare a reţelei naţionale de colectare, depozitare şi prelucrare a produselor agricole, păstrarea opţiunii plăţii de 16% impozit pe profit sau 3% impozit pe cifra de afaceri pentru microîntreprinderi, scutirea de impozitare, pe o perioadă de 5 ani, a dividendelor care vor fi reinvestite în utilaje şi schipamente tehnologice.

Se mai precizează că USL va adapta noul acord cu FMI, iar în 2013 va negocia un nou acord.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel