Hillary Clinton îl devansează pe Donald Trump în sondaje

Hillary Clinton, favorită la învestitura democrată pentru alegerile prezidențiale din SUA, îl devansează la ora actuală în sondaje pe contracandidatul ei republican Donald Trump.

Conform primului sondaj, publicat de postul CNN, 56% dintre cei intervievați s-au exprimat în favoarea lui Hillary Clinton, în timp ce Trump ar obține sprijinul a 42%.

De asemenea, 51% dintre persoanele chestionate consideră că fostul secretar de stat înțelege mai bine problemele clasei mijlocii, aceeași părere despre Trump fiind exprimată de numai 36%. Solicitați să desemneze cel mai bun viitor 'comandant suprem', 55% dintre cei chestionați au ales-o pe Hillary Clinton și numai 36% pe Trump.

Un alt sondaj, publicat de Universitatea Monmout (statul New Jersey), îi dă lui Clinton un avans de zece procente în fața lui Trump, ei fiind cotați cu 48% și respectiv 38% din intențiile de vot.

[citeste si]

Dar acest sondaj mai relevă că Hillary Clinton l-ar învinge nu doar pe Donald Trump, ci și pe principalul rival al acestuia din urmă la învestitura republicană, senatorul Ted Cruz, deși în acest caz diferența ar fi mai mică, de 45% față de 40%.

Totuși, în mod surprinzător, favorita democraților ar pierde alegerile dacă s-ar confrunta cu John Kasich, care este abia al treilea pe lista pretendenților la învestitura republicană, Clinton fiind cotată în sondaj cu 39% din intențiile de vot și Kasich cu 45%.

Aceste două sondaje au fost publicate după ce atât Clinton cât și Trump și-au mărit avantajul față de contracandidații lor în alegerile primare din partidele democrat și republican.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel