Germania, semnal de alarmă cu privire la creşterea activităţii Rusiei: Metodele devin mai dure, iar mijloacele mai brutale

Germania, semnal de alarmă cu privire la creşterea activităţii Rusiei  / Foto: Pixabay
Germania, semnal de alarmă cu privire la creşterea activităţii Rusiei / Foto: Pixabay

Șeful agenţiei de informaţii interne trage un semnal de alarmă cu privire la creşterea activităţii Rusiei în ţara sa.

Rusia este la fel de activă în prezent în Germania pe cât era în perioada Războiului Rece, a declarat Thomas Haldenwang, şeful Agenţiei pentru Protecţia Constituţiei, titulatura oficială a serviciului de informaţii interne german, transmite Agerpres, citând dpa.

Haldenwang a avertizat că Rusia şi-a intensificat în mod semnificativ nivelul de activitate în Germania şi a apreciat că Moscova are "un interes informativ foarte complex în Germania în aproape toate domeniile de politică".

"Metodele devin mai dure, iar mijloacele mai brutale", a afirmat el, în comentarii publicate de cotidianul Welt am Sonntag, referindu-se la uciderea unui bărbat georgian la Berlin, în 2019, pe care agenţia a pus-o pe seama agenţilor ruşi.

Avertisment în privința Rusiei și a Chinei



Totodată, Bruno Kahl, preşedintele agenţiei de informaţii externe a Germaniei (BND), a avertizat în privinţa Rusiei şi a Chinei. "Gândiţi-vă numai la predominanţa altor puteri care vor să-şi impună punctul de vedere asupra noastră", a spus el, care a atras atenţia că s-a înregistrat o schimbare a principiilor etice, cu acţiuni mai dure şi nemiloase şi cu urmărirea mai ostentativă decât în trecut a intereselor.

Unii actori statali au adoptat noi abordări în timpul pandemiei de coronavirus, cum ar fi diplomaţia vaccinului sau vânzarea de măşti medicale, a amintit Kahl. "Sunt făcute încercări cu toate metodele posibile pentru (ca aceşti actori statali) să obţină avantaje şi pentru a provoca disensiuni între statele occidentale", a avertizat şeful BND.

Extremismul, o amenințare la adresa securității Germaniei



Pe de altă parte, Haldenwang a atras atenţia că extremismul de dreapta reprezintă din nou cea mai mare ameninţare la adresa democraţiei şi securităţii în Germania, menţionând reţelele teroriste, precum şi grupări şi partide politice de extremă dreapta. Haldenwang a remarcat că extrema dreaptă câştigă în importanţă, iar unii adepţi au acţionat ca "piromani intelectuali şi sprijină cu ajutorul ideologiei această mişcare". Agenţia este foarte îngrijorată şi de propaganda online desfăşurată de extrema dreaptă, a mai spus Haldenwang.

Şeful agenţiei de informaţii interne a subliniat că violenţa în rândul extremiştilor de dreapta a atins noi niveluri. "Această activitate tot mai profesională, conspiraţionistă, planificată şi ţintită poate duce la o spirală a radicalizării", a avertizat Haldenwang, care a spus că există pe de altă parte un număr suficient de mare de islamişti radicali care ar putea comite un atac în orice moment.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel