Lampard, 41 ani, instalat în vară la cârma clubului de pe Stamford Bridge, şi-a condus echipa la victorie în cele trei meciuri disputate în luna octombrie cu Newcastle, Southampton şi Burnley. Fostul mijlocaş al lui Chelsea a câştigat pentru prima oară distincţia pentru cel mai bun antrenor al lunii din Premier League. Câştigarea unui premiu individual ca acesta este momentul perfect pentru a aprecia personalul apropiat care a muncit atât de mult încă din presezon şi jucătorii, întrucât ei sunt cei care ies şi performează. Sunt încântat pentru toată lumea, a declarat Frank Lampard. În cadrul anchetei, realizată pe baza voturilor fanilor şi a unei comisii de specialişti din fotbal, Lampard i-a devansat pe Jurgen Klopp (FC Liverpool), cel mai bun antrenor al lunilor august şi septembrie, Graham Potter (Brighton), Brendam Rogers (Leicester City) şi Dean Smith (Aston Villa).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News