Premierul Viorica Dăncilă le transmite "sănătate, linişte şi fericire alături de familie" credincioşilor care sărbătoresc duminică Învierea Domnului, precum şi urările sale de bine celor care îşi serbează onomastica în Duminica Floriilor.
"Le urez sănătate, linişte şi fericire alături de familie, tuturor celor care împărtăşesc astăzi bucuria Învierii Domnului. Sărbători luminate şi binecuvântate!" - se arată în mesajul premierului Viorica Dăncilă transmis cu prilejul Paştelui Catolic.
Totodată, prim-ministrul le urează "La mulţi ani!" celor care duminică îşi serbează onomastica, de Florii.
"Pentru creştinii ortodocşi, Duminica Floriilor este începutul Săptămânii Patimilor, o perioadă de apropiere faţă de toţi cei care ne sunt alături zi de zi, dar şi de
cei care au nevoie de sprijinul nostru. Tuturor celor care astăzi îşi sărbătoresc onomastica, le transmit urările mele de bine, sănătate, belşug şi un sincer La mulţi ani!" - le transmite românilor premierul Viorica Dăncilă, cu prilejul Duminicii Floriilor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu