FESTIVAL ENESCU - Câștigătorii concursului

Ediţia 2016 a Concursului Internaţional 'George Enescu' s-a încheiat duminică seara, la Ateneul Român, cu finala Secţiunii de Pian câştigată de tânăra solistă de 23 de ani Victoria Vassilenko (Bulgaria).

La la Secţiunea 'Vioară', Concursul 'Enescu' 2016 a fost câştigat de Gyehee Kim din Coreea de Sud, după o finală în care a interpretat 'Concertul pentru vioară în Re Major op.35' de Ceaikovski, în timp ce Zlatomir Fung, din Statele Unite ale Americii, în vârstă de 17 ani, a câştigat Premiul I al Secţiunii Violoncel a Concursului Internaţional George Enescu 2016, la sfârşitul unei finale cu ovaţii, în care a interpretat, la Ateneul Român, Simfonia Concertantă Op.8 de George Enescu, acompaniat de Orchestra Filarmonicii George Enescu, sub bagheta dirijorului Alexandre Bloch.

Totodată, câştigătorul Secţiunii de Compoziţie a Concursului Enescu 2016, categoria Muzică Simfonică, este Tian Tian din China, cu lucrarea intitulată 'Concerto for orchestra', iar Caterina di Cecca din Italia a fost desemnată câştigătoare la categoria Muzică de Cameră, cu lucrarea 'Isole per 7 strumentisti'.

Ediţia 2016 a Concursului Internaţional 'George Enescu' a fost deschisă pe 3 septembrie, la Ateneul Român, cu un Concert de gală în care solişti au fost laureaţi ai unor ediţii anterioare ale competiţiei, în acest an concursul derulându-se într-un concept nou, care a adus pe scenă, alături de tinerii competitori, nume consacrate ale scenei mondiale şi laureaţi din anii trecuţi, care şi-au dezvoltat o carieră internaţională.

[citeste si]

La această ediţie au participat 317 artişti din 48 de ţări, cu aproape 40% mai mult decât la ediţia precedentă a competiţiei, la cele patru secţiuni de concurs fiind selectaţi de juriul de specialitate: 56 de artişti la Vioară, câte 53 la Violoncel şi Pian şi 34 de lucrări la Compoziţie. Juriul de specialitate al Concursului Enescu 2016 a fost format din 34 de personalităţi de talie internaţională ale muzicii clasice din străinătate şi din România, printre care: David Geringas, Arto Noras, Marin Cazacu - la Secţiunea Violoncel, Pierre Amoyal, Silvia Marcovici, Mihaela Martin, Florin Croitoru şi Remus Azoiţei - la Secţiunea Vioară, Peter Donohoe, Gabriel Tacchino, Viniciu Moroianu - la Secţiunea Pian, Zygmunt Krauze, Peter Ruzicka, Adrian Iorgulescu şi Dan Dediu - la Secţiunea Compoziţie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel