Eli Roman, minunea din viața ei. "Era ultima noastră speranță"

Eli Roman, jurnalista de la Realitatea TV, abia așteaptă să devină mămică.

Realizatoarea TV  - care este însărcinată în patru luni - recunoaște că nu a fost o perioadă foarte ușoară pentru ea, dar a trecut cu bine peste toate cu gândul că în curând își va strânge bebelușul în brațe.

"Este un sentiment de nedescris! Bucuria și emoția au fost cu atât mai mari cu cât eu de câțiva ani încerc să rămân însărcinată și nu s-a întâmplat acest lucru. (...) Un alt lucru pe care puțini îl știu este că noi am reușit să avem un copil în urmă unui amplu proces de FIV. Era ultima noastră speranță, după ce ne-am făcut toate investigațiile medicale și încercând până atunci toate procedeele asistate medical. Dar cu ajutorul unei echipe de medici excepționali și al unui personal medical atent și la recomandarea dr. Vythulkas am făcut FIV-ul" a povestit Eli Roman pentru Realitatea.net.

Ziarista a recunoscut cムnu i-a fost tocmai ușor în primele luni de sarcinムîntrucât stăƒrile de rău persistau în fiecare zi.

"Trebuie să recunosc că m-am simțit mai rău decât mă așteptăm, dar mult mai bine decât îmi spunea medicul că aș fi putut să mă simt. Stare de greață, amețeli și somnolență la ordinea zilei, iar că să dau din casă, în 12 săptămâni de sarcină am vărsat de 16 ori" a mai dezvăƒluit ea, mai notează sursa citată.

VEZI ȘI: Eli Roman a dezvăluit "motivul căderii" din live-ul de la Realitatea Tv

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel