Reprezentativa de hochei pe gheață a României a fost întrecută de Austria, scor 1-7, la Campionatul Mondial sub 18 ani, și mai are de jucat un singur meci.
Echipa națională a României a fost învinsă de Austria cu scorul de 1-7 (0-4, 1-1, 02), miercuri, în cadrul Campionatul Mondial de hochei pe gheaţă, categoria sub 18 ani, Divizia I, Grupa B, de la Kiev. Dragoş Petrică (26:01) a marcat singurul gol al echipei României, în timp ce pentru austrieci au înscris Adem Kandemir (04:57), Maximilian Rebernig (05:31, 42:08), Benjamin Baumgartner (11:37), David Maier (15:17), Benjamin Lanzinger (28:24), Benedikt Wohlfahrt (53:52).
[iteste si]
De-abia au promovat și riscă să retrogradeze
Tricolorii au suferit al patrulea eşec consecutiv în competiția care se derulează în capitala Ucrainei şi sunt, practic, retrogradaţi în eşalonul inferior. În partidele anterioare, România a fost învinsă de Ungaria, scor 0-5, de Japonia, scor 3-5, şi de Italia, scor 1-7. România promovase anul trecut din Grupa A a Diviziei A II-a, al patrulea eşalon valoric mondial. ”Tricolorii” vor juca pe 20 aprilie, de la ora 20.00, ultimul său meci de la Kiev, contra echipei țării gazdă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu