EXCLUSIV  După pandemie se SCHIMBĂ TOTUL! Dr. Paul Gusbeth, despre aplicațiile care ne vor schimba viața pentru TOTDEAUNA

Dr. Paul Gusbeth, medic șef al Centrului Fresenius NephroCare din Pitești, a făcut un anunț extrem de important pentru medicină.

„Deocamdată, nu trebuie să aplicăm telemedicina în dializă, dar o avem la dispoziție. Ne-am pus această problemă în urmă cu câteva săptămâni când situația părea să devină critică. Din fericire, nu a devenit. E vorba de un sistem pe care noi îl folosim de doi ani și jumătate, are un nume mai complex, dar pentru simplitate: therapy monitor. Practic, un sistem care combină o aplicație, conectată la o bază de date, și cu toate aparatele de dializă, și aparatele pentru alte monitorizări clinice sau analize. Chiar în momentul acesta, când vorbim, 48 de pacienți sunt conectați prin acest sistem, fără a exclude însă factorul uman, pentru că e bine să existe atunci când e la dispoziție", a spus, vineri, Dr. Paul Gusbeth, medic șef al Centrului Fresenius NephroCare din Pitești.

„Deocamdată, ne descurcăm cu personalul, dar puteam fi în izolare. Am acces de acasă la baza de date, la fel și colegii mei. Pot controla fiecare tratament la toți cei 48 de pacienți care sunt dializați la un moment dat. E o interfață foarte prietenoasă, astfel încât poți vedea toți parametrii, poți să verifici medicația, să adaugi, să schimbi, pentru ca pacientul să fie în siguranță.

Sperăm să nu folosim această posibilitate în vremuri de pandemie, dar o avem la dispoziție. Pentru viitor, însă, aceste aplicații de telemedicină se pot extinde, se pot interconecta diverse structuri spitalicești, inclusiv cu centrele de dializă.

Viitorul, pentru o parte dintre pacienți, va fi hemodializa la domiciliu. Se practică în țări nordice. Există această conectare permanentă cu Centrul de dializă și se pot supraveghea toți parametrii", a explicat medicul.

Declarațiile au fost făcute în cadrul dezbaterii „TELEMEDICINA - medicina viitorului? Noile tehnologii și sistemul de sănătate din România", organizată de trustul de presă DC Media Group, din care fac parte DC News TV, DC News, DC Medical și DC Business.

Dezbatere DC Media Group

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel