Sociologul Gelu Duminică, despre proiectul de lege privind romii

Proiectul de lege prin care deputatul Bogdan Diaconu a propus revenirea la denumirea de "ţigani" pentru persoanele de etnie romă a născut controverse.

Sociologul Gelu Duminică, directorul executiv al Agenţiei de Dezvoltare Comunitară "Împreună", a precizat că, după părerea sa, ideea lui Diaconu este doar o "strategie" de atragere de capital politic.

"Nu cred că domnul Bogdan Diaconu se amăgește că o astfel de idee chiar poate trece de Parlament. Știe, însă, că în jurul ei se pot stârni controverse, dezbateri... ceea ce îl ajută pentru a câștiga notorietatea mult dorită.

- Pentru un politician care are o inițiativă legislativă, domnul deputat este totalmente nepregătit. Argumentele folosite sunt niște chestii auzite și preluate, fără o bază argumentativă solidă și care nu poate convinge decât prin argumentul ultra-naționalist...

- Chiar dacă inițiativa propusă poate fi catalogată ca fiind rasistă, domnul Diaconu dorește să se poziționeze într-o zonă sigură, menționând că propunerea sa interzice folosirea cu sens peiorativ a termenului "țigan".

- Ieri a menționat, în discuțiile avute numai cu mine, de vreo 10 ori numele partidului sau. Cred că de fapt asta este miza dumnealui. Notorietatea. Că acest lucru se dorește a fi atins atacând minoritățile, este un lucru de condamnat", a scris sociologul Duminică Gelu pe Facebook.

VEZI ȘI: Romi sau țigani? Ce spune Viorica Gotu, reprezentanta romilor din cadrul Prefecturii Galați - exclusiv

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel