Actori de la Hollywood susțin o campanie în care mii de oameni vor dormi o noapte afară

Alexandru Ichim / 23 oct 2019 / 05:00 Salveaza PDF Comentarii

Actorii Will Smith şi Helen Mirren susţin o campanie în care mii de oameni vor dormi o noapte afară.

Will Smith a transmis un apel în legătură cu situaţia celor ''care nu au un loc pe care să-l numească acasă'', prin intermediul unui mesaj video de promovare a unei campanii de conştientizare privind situaţia persoanelor fără adăpost, scrie Agerpres după o relatare Press Association.

Vedetei de la Hollywood, în vârstă de 51 de ani, i s-a alăturat actriţa britanică Helen Mirren, de 74 de ani, şi solistul trupei Coldplay, Chris Martin, în vârstă de 42 de ani, în campania ''The World's Big Sleep Out''.

Evenimentul internaţional îşi propune ca 50.000 de persoane să îşi petreacă o noapte sub cerul liber la data de 7 decembrie pentru creşterea nivelului de conştientizare privind situaţia persoanelor fără adăpost.

''Gândeşte-te pentru un minut ce înseamnă pentru tine acasă. Pentru mine, acasă înseamnă conversaţie. Este locul în care familia mea se reuneşte şi asta este cea mai frumoasă parte acasă. Dar sunt peste 100 de milioane de oameni în lume care nu au un loc pe care să-l numească acasă'', spune Smith în mesajul video cu durata de un minut.

Peste 50.000 de oameni ar putea dormi o noapte afară

 

La rândul său, îşi exprimă speranţa că la data de 7 decembrie ''50.000 de oameni să doarmă afară în cadrul celui mai mare gest de solidaritate şi susţinere pentru persoanele fără adăpost şi strămutate''.

''Vă mulţumim că aţi ales să dormiţi o noapte afară şi să ajutaţi atât de mulţi oameni care nu au de ales'', a adăugat actriţa.

Printre oraşele care participă la ''The World Sleep Out'' se numără Londra, New York, Edinburgh, Chicago, New Delhi, Newcastle, Dublin, Belfast, Madrid, Barcelona, Bruxelles, Cardiff şi Santiago.

Will Smith va citi o poveste în Times Square din New York, în timp ce Dame Helen va face acelaşi lucru în Trafalgar Square din Londra.

Se speră că această iniţiativă va ajuta la strângerea a peste 38,7 milioane de lire sterline (50 de milioane de dolari), bani ce vor fi distribuiţi către o serie de organizaţii de caritate în beneficiul persoanelor fără adăpost sau al refugiaţilor din întreaga lume, notează Press Association.

Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.24