Definitivat 2018. Informaţii esenţiale

Mihai Ciobanu / 04 iul 2018 / 10:11 Salveaza PDF Comentarii
Repartizare licee 2018 Gorj. REZULTATE edu.ro Admitere licee 2018.
Descriere foto: Repartizare licee 2018 Gorj. REZULTATE edu.ro Admitere licee 2018.

Un număr de 844 de candidaţi vor susţine, pe 18 iulie, în Capitală, proba scrisă a examenului de definitivat, potrivit unui centralizator al Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti. 

Rezultatele vor fi făcute publice pe 24 iulie, iar contestaţiile vor fi înregistrate în aceeaşi zi şi pe 25 iulie. Rezultatele finale, după rezolvarea contestaţiilor, vor fi publicate pe 27 iulie. Potrivit metodologiei, stagiul minim de practică obligatoriu pentru obţinerea definitivării în învăţământ are o durată de un an şcolar (sau ore de predare echivalente normei de un an), fiind un stagiu efectiv de predare la catedră, în sistemul naţional de învăţământ preuniversitar, ca personal didactic calificat conform studiilor absolvite. 

De asemenea, candidaţii pot susţine examenul naţional pentru definitivare în învăţământ fără taxă de cel mult trei ori. Prezentările ulterioare la examen sunt condiţionate de achitarea, la unitatea de învăţământ la care se depune dosarul de înscriere, a unei taxe în cuantum de 300 lei. Subiectele pentru proba scrisă sunt elaborate de Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare, în conformitate cu programele specifice pentru examen, valabile pentru sesiunea respectivă, aprobate prin ordin al ministrului Educaţiei Naţionale. 

Cum se desfăşoară proba scrisă

Proba scrisă se desfăşoară începând cu ora 10,00, durata de redactare a lucrării fiind de 4 ore. Prezentarea comisiei la centrul de examen se face în intervalul orar 7,00 - 7,30, pe baza buletinului/cărţii de identitate şi a delegaţiei de serviciu. Totodată, accesul candidaţilor în centrul de examen la proba scrisă se face în intervalul orar 8,00 - 8,45, pe baza actului de identitate valabil - carte de identitate, carte de identitate provizorie sau buletin de identitate - ori, în lipsa acestuia, pe baza paşaportului în termen de valabilitate. 

"Candidaţii şi asistenţii supraveghetori nu pot avea asupra lor, în sala de examen, obiecte sau materiale din următoarele categorii: genţi, poşete, ziare, reviste, cărţi, caiete, mijloace electronice de calcul, telefoane mobile sau orice alte mijloace care intermediază/facilitează comunicarea la distanţă, alte obiecte/materiale a căror utilizare afectează desfăşurarea examenului în condiţii de legalitate, echitate şi obiectivitate.

Materialele şi/sau obiectele nepermise vor fi depuse în sala de depozitare a obiectelor personale, înainte de intrarea în sala de examen. Candidaţii care introduc în sala de examen materiale nepermise, din categoria acelora menţionate sau compatibile cu acelea, chiar dacă nu le utilizează în momentul în care sunt depistaţi, sunt eliminaţi din examen pentru tentativă de fraudă, prin decizie motivată a preşedintelui comisiei de examen, situaţie în care asistenţii supraveghetori sau membrii comisiei de examen încheie un proces-verbal", prevede metodologia în vigoare. 


Cadrele didactice care promovează examenul dobândesc dreptul de practică în învăţământul preuniversitar. 



Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?


Copyright 2018 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.24