DefenseRomania: Iranul a explicat de ce a MINȚIT că nu a doborât avionul de pasageri

Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Generalul iranian Amir Ali Hajizadeh, șeful Forţei aerospaţiale din cadrul Corpului Gardienilor Revoluției, unitate responsabilă de doborârea avionul de linie Boeing 737-800, a explicat de ce Teheranul a mințit cu privire la prăbușirea avionului, scrie DefenseRomania.

Pe data de 8 ianuarie 2020, Iranul a doborât din greșeală pe teritoriul său un Boeing 737-800, avion de linie, în timpul atacului asupra obiectivelor militare americane din Irak. Deși imediat au existat indicii puternice care indicau faptul că Teheranul a doborât avionul, regimul nu a recunoscut acest lucru decât pe 11 ianuarie când practic nu a mai putut ascunde tragedia. 

Generalul iranian Amir Ali Hajizadeh a explicat poziția Teheranului și care a fost motivul pentru care Iranul nu a recunoscut fapta, insistând că prăbușirea a fost cauzată de o situație tehnică. 176 de oameni nevinovați și-au pierdut viața după ce avionul de linie a fost lovit de rachetele Iranului.

Amir Ali Hajizadeh, cel căruia îi revine responsabilitatea întrucât cei care au tras erau în subordinea Forței aerospațiale, a declarat la un post de televiziune local că Iranul a fost nevoit să asundă adevărul și a explicat de ce. Citește continuarea articolului pe DefenseRomania.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel