Dana Grecu, INTERVIU: Pentru mine a fost o LECȚIE de viață!

Dana Grecu
Dana Grecu

Jurnalistul și scriitorul Cornel Ciomâzgă a acordat un interviu pentru Dana Grecu în care a vorbit despre Dumnezeu, dar și despre temerile sale. Realizatoarea TV a spus că discuția avută cu marele scriitor a fost o lecție de viață.

Întrebat despre omul cumințit de Dumnezeu, Cornel Ciomâzgă a spus: "Omul cumințit de Dumnezeu?! Dumnezeu nu cumințește pe nimeni. El face oameni cuminți dintru început. Omul, însă, nu vrea așa. E dezolant, dar autentic. Încă din pruncie refuzăm cumințenia. Pare a fi neînfrântă pildă și moștenire adamică. Cunoaștem, desigur, cu toții pozna inițială a strămoșului nostru. A fost o necumințenie. Nu? Cea mai mare și mai păguboasă. Ei, și? De atunci încoace o tot ținem dintr-o necumințenie într-alta".

VEZI ȘI: Dana Grecu, ȘOCATĂ de o întâmplare: Nu vi se pare SFIDĂTOR?

În interviul acordat Danei Grecu și publicat pe ExpresMagazin.ro, Cornel Ciomâzgă a vorbit și despre temerile unui scriitor. "Scriitorii? Nu știu, nu i-am intrebat pe cei pe care-i cunosc eu. Dar dacă întrebarea mi-ați pus-o mie pentru ca să mă regăsesc, măgulitor, și eu printre aceștia, am să vă spun că am multe temeri și îngrijorări și o singură frică. Aceea asupra căreia Hristos ne atrage atenția atunci când ne cheamă să cinăm împreună cu El: "Cu frică de Dumnezeu, cu credință și cu dragoste să va apropiați!" Nu mai facem astăzi deosebirea dintre teamă și frică. Am spus în mai multe rânduri, am și scris-o dacă-mi amintesc bine, dar nu mă voi sfii să o spun și de data aceasta: în vreme ce teama are în conținuturile ei gheme urâte și mari de spaime, frica are în compoziție duioase îngrijorări și delicate precauții. Vedeți, copiii au frica de părinți, în sens ziditor. Adică sunt mereu atenți să nu-i supere și să se împuțineze astfel iubirea lor. Tot așa și iubiții între ei poartă o oarecare îngrijorare, adică o frică de a nu face ceva care să-l tulbure pe celălalt și gingășiile lor sa sufere.

Interviul poate fi citit pe site-ul ExpresMagazin.ro, dar și în ediția print a ziarului online.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel