EXCLUSIV  Cum te schimbă o călătorie? „Bucură-te de momentele acelea!” Fondatorul unui blog de turism, despre cum ar trebui să abordăm călătoriile / VIDEO

Invitat în emisiunea De Ce Citim, Bogdan Petric, fondatorul blogului de turism Dream Experiences , a vorbit despre felul în care trebuie abordată o călătorie, mai ales din punct de vedere psihologic. 

„Fiecare dintre noi decidem în ce investim banii pe care-i câștigăm, unde vrem să ne consumăm timpul pe care îl avem și, personal, atât eu cât eu cât și soția mea împărtășim această pasiune foarte frumoasă și specială, călătoriile.Am ars această teamă (n.r. de invidie a celorlalți) în copilărie, tocmai, stând lângă sportivi de mare performanță care erau supuși la tot felul de comentarii, la injurii, la astfel de lucruri și am înțeles că ceea ce altcineva spune despre mine este simplu și strict părerea lui. Eu știu cine sunt, știu ce este în inima mea,  știu ce vreau eu să fac și atunci n-are de ce să mă influențeze un gând al unui om care poate nici măcar nu mă cunoaște; am înțeles că niciodată nu trebuie să fugim, să părem, doar să avem o imagine editată a ceea ce suntem, toți facem greșeli, toți avem momente în care cădem, toți avem lecții din care învățăm, acesta este parcursul normal al vieții și așa reușim să creștem, cin provocări și din momentele în care nu facem ceea ce ar trebui să facem”, a subliniat Bogdan Petric. 

Cum te  schimbă o călătorie 

„100% o călătorie te schimbă și la nivel mental și la nivel sufletesc este cu totul altceva. Se întâmplă ceva în tine. Cunoști culturi diferite, înveți să reacționezi altfel la diferite situații. Într-o călătorie o să fii la foarte multe situații diferite, plăcute sau neplăcute și atunci totul ține de cum reacționezi tu la ceea ce se întâmplă. De multe ori mergem în vacanțe și stăm și privim analitic în jurul nostru și de multe ori observ cu tristețe că oamenii nu mai știu să se bucure. Mergem, spre exemplu, la mare și plouă sau e înnorat sau nu e vreme de plajă și vedem oameni supărați din această cauză. Este ceva ce nu putem schimba. Omul are câteva zile de concediu pe an. Din acele câteva zile, nu-ți permiți să fii alte două zile bosumflat și supărat că vremea este rea. Bucură-te de momentele acelea, încearcă să faci altceva, sunt o mulțime de lucruri pe care le poți face într-o vacanță. Și așa ne-am gândit să facem acest blog (n.r. Dream Experiences) pentru a scrie despre cum să călătorești mai mult însă nu oricum”, a spus fondatorul Dream Experiences.

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel