Csibi Barna: "Inima Ţinutului Secuiesc bate în maghiară"

Luni după-amiază, câteva zeci de persoane au comemorat,  la Miercurea Ciuc, 92 de ani de la  Tratatul de la Trianon. Cum de la o asemenea manifestare nu putea lipsi  Csibi Barna, acesta a venit cu  două pancarte, una inscripţionată cu mesajul "Inima Ţinutului Secuiesc bate în maghiară, ocupanţi (colonişti), căraţi-vă!".

 În fața Consulatului General al Republicii Ungare s-au reunit membrii "Mişcării Tinerilor din 64 de Comitate" (HVIM), purtând în mâini drapelul Ungariei, steaguri negre şi drapelul arpadian, simbol al organizaţiei extremiste din Ungaria "Garda Maghiară”, scrie Mediafax

Lor li s-au alăturat Cavalerii Ordinului Vitejilor, husarii de la Uniunea "Matyas" din Ciucul de Jos şi localnici, printre ei aflându-se şi candidaţi la alegerile locale, pentru o baie de mulţime.

Toți  participanţii au intonat imnul Ungariei, au susţinut discursuri în care au vorbit despre semnificaţia Tratatului de la Trianon pentru maghiari, iar la final au intonat imnul secuilor.

 Liderul "Mişcării Tinerilor din 64 de Comitate" (HVIM) - organizaţia Miercurea Ciuc, Szocs Csongor, a declarat că niciodată nu a existat în lume un popor "mai umilit" decât cel maghiar în ziua de 4 iunie 1920, când a fost semnat Tratatul de la Trianon.

 "Tratatul de pace de la Trianon este unul ridicol. Niciodată în lume nu a fost un popor mai umilit decât al nostru, la Trianon. Ziua de astăzi este o zi de doliu, nu o sărbătoare. Nu trebuie să ne plecăm capul, ci să stăm cu fruntea sus şi să luptăm zi de zi pentru a ne atinge ţelurile, să câştigăm drepturile maghiarilor în teritoriile rupte. Mesajul meu pentru fraţii noştri care trăiesc în teritoriile separate din ţara acum ciuntită, pentru toţi maghiarii, este să luptăm continuu pentru a supravieţui", a declarat Szocs Congor.

În acest timp,  Csibi Barna a stat în centrul oraşului, în Piaţa Majlath Gusztav Karolu, în faţa a două pancarte pe care a scris: "Jos Trianonul" şi "Inima Ţinutului Secuiesc bate în maghiară, ocupanţi (colonişti), căraţi-vă!", cu drapelul Ungariei în mâini.  Între cele două pancarte, el a aşezat o cruce cu harta Ungariei Mari şi cu Coroana Maghiară.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel