Cruzime împotriva animalelor. Cal prăbuşit pe stradă, în apropierea Bucureştiului

Scene şocante în comuna Dobroeşti, Ilfov. Un cal maltratat şi epuizat s-a prăbuşit pe şosea, sub ochii celui care l-a adus în această stare. Martorii au filmat scenele în care calul, sleit de puteri, se prăbușește și revoltați i-au cerut omului să lase animalul în pace, apoi au contactat autoritățile.  

Poliția Națională și Poliția Locală au ajuns la fața locului, iar cei responsabili de matratarea animalului au fost duși la secție pentru declarații. 

"Calul a primit îngrijiri medicale și cu ajutorul oamenilor și al consilierului general Tudor Ionescu, coordonați de medicul veterinar, a fost ridicat și mutat într-o zonă cu iarbă. S-a hrănit un timp îndelungat și ulterior a fost urcat într-o rulotă specială pentru transportul cailor, atașată la o mașină ASPA. Calul a fost transportat în siguranță la Adapost pentru Cai "Steaua Sperantei".

Felicitări celor care nu au rămas indiferenți la scenele de abuz împotriva calului. Felicitări pentru că au anunțat autoritățile și pentru implicare, pentru că nu au plecat de lângă animal până când acesta nu a fost urcat în rulotă pentru transportul spre adăpost. Dacă sunteți martorii unui astfel de eveniment nu este suficient doar să filmați. Este nevoie să anunțați autoritățile și să rămâneți lângă animal până la sosirea ajutoarelor", au scris cei de la ASPA Bucureşti pe pagina lor de Facebook. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel