Coreea de Nord. Pace fără americani nu există

Trupele americane vor rămâne pe teritoriul Coreii de  Sud, chiar și după ce va fi pace cu Coreea de Nord.

Preşedintele sud-coreean, Moon Jae-in, a respins, miercuri, ideea retragerii a zeci de mii de soldaţi americani staţionaţi în Coreea de Sud în cazul unui tratat de pace cu Nordul, relatează AFP, preluată de Agerpres. Aceste declaraţii survin în contextul în care oficialii de la Seul au confirmat, în aceeaşi zi, desfăşurarea mai multor avioane de vânătoare americane F-22 "Raptor" în Sud pentru manevre aeriene comune.

[citeste si]

Americanii rămân pe loc

Preşedintele sud-coreean şi liderul nord-coreean, Kim Jong Un, au convenit vinerea trecută, în cadrul unui summit istoric, să lucreze pentru o pace durabilă. 
Nordul şi Sudul sunt încă din punct de vedere tehnic în stare de război, deoarece armele au fost depuse în 1953 nu ca urmare a unui acord de pace, ci în baza unui armistiţiu. 
Forţele americane din Coreea (USFK) sunt un subiect care relevă alianţa dintre Coreea de Sud şi Statele Unite. Nu are nimic de-a face cu semnarea unui tratat de pace", a spus preşedintele Moon, referindu-se la acordul bilateral care autorizează prezenţa a 28.500 de militari americani în Coreea de Sud. Șeful Coreii de Nord, Kim Jong-un, și președintele SUA, Donald Trump, se vor întâlni direct, probabil, luna aceasta.




Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel