Cei trei prezentatori, Ana-Maria, Luca şi Doru ai emisiunii Televiziunea Copiilor de la Televiziunea Națională, îl vor readuce, sâmbătă, de la ora 10.00, pe Marius Țeicu în lumea copilăriei, dar în calitate de compozitor, profesor şi entertainer.
Marius Țeicu va fi, sâmbăta, de la 10.10, la TVR 1, invitatul Televiziunii Copiilor, unde, acompaniat de cei trei prezentatori, va trebui să dezvăluie, ce și-a dori, cum s-ar comporta şi ce-ar spune Marius dacă ar fi azi copil.
Compozitorul va evolua alături de copii, interpretând câteva dintre melodiile sale foarte cunoscute: „Proverbe" şi „Lumea ştie despre dragostea noastră". Telespectatorii îl vor vedea meşterind la „O maşină veche" şi-l vor redescoperi prin intermediul unei autobiografii muzicale ce conţine cele mai frumoase cântece compuse de-a lungul timpului. Invitatul va mai fi supus unui tir de întrebări din partea copiilor. Pentru putea fi descusut mai bine, compozitorul va fi transformat în... copil.
Sub semnătura realizatorului TVR Titus Munteanu, show-ul de divertisment cu şi pentru copii Televiziunea copiilor a revenit la TVR 1 de sâmbătă, 31 martie, de la 10.10, propunându-și să fie o rampă de lansare pentru copiii talentaţi. „Este o emisiune care are în prim plan ideea unei televiziuni a copiilor. Un loc în care cei mici să îşi poată manifesta talentul, creativitatea. Vrem să creăm modele pentru copii şi, de ce nu, pentru viitori adevăraţi profesionişti de televiziune”, spune Titus Munteanu, realizatorul emisiunii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu