Ce secrete ascunde gaura neagră uriaşă M87. Studiu recent

Foto: Event Horizon Telescope Collaboration
Foto: Event Horizon Telescope Collaboration

Astronomii au făcut noi precizări cu privire la prima gaură neagră ce a fost dezvăluită ochilor lumii. 

Astronomii care au dezvăluit prima gaura neagra ochilor lumii au reuşit să surprindă imaginea câmpului magnetic din jurul marginii sale, o etapă crucială pentru o mai bună înţelegere a acestor misterioşi monştri cosmici, conform unui studiu publicat miercuri, relatează AFP, scrie Agerpres. 

La data de 10 aprilie 2019, gigantica gaură neagră din centrul galaxiei Messier 87 (M87), situată la o distanţă de 55 de milioane de ani-lumină, ne-a fost prezentată sub forma unui cerc întunecat în mijlocul unui halou.

Imagine istorică 



Imaginea istorică, obţinută prin intermediul proiectului internaţional Event Horizon Telescope (EHT), a reprezentat cea mai directă dovadă obţinută vreodată despre existenţa găurilor negre, obiecte atât de masive şi de compacte încât nimic nu le scapă, nici măcar lumina.

Doi ani mai târziu, oamenii de ştiinţă de la EHT cunosc mai multe despre mecanica obiectului supermasiv, cu o masă de câteva miliarde de ori mai mare decât cea a Soarelui. Lucrarea lor a fost publicată în The Astrophysical Journal Letters.

Descoperim o nouă imagine a obiectului în lumină polarizată - ca printr-un filtru - ce permite astronomilor să "înţeleagă mai bine fizica din spatele imaginii vazute în aprilie 2019", după cum a subliniat Ivan Marti-Vidal, coordonatorul unui grup de lucru de la EHT.

"Observăm în realitate ceea ce preziceau modelele teoretice; este incredibil de satisfăcător!", a declarat pentru AFP Frédéric Gueth, director adjunct al Institutului de Radioastronomie Milimetrică (Iram), al cărui telescop face parte din reţeaua EHT.

Imagine exactă a formei sale



Polarizarea a dezvăluit structura câmpului magnetic situat la marginea găurii negre şi a făcut posibilă producerea unei imagini exacte a formei sale.

Acest câmp magnetic extrem de puternic opune rezistenţă forţei de gravitaţie a găurii negre, "un fel de echilibru între cele două forţe, ca o luptă, chiar dacă în cele din urmă gravitaţia este cea care câştigă", a explicat astronomul.

Câmpul magnetic permite nu doar extragerea materiei, ci şi ejectarea, la viteze imense, a unor puternice jeturi de radiaţii care se extind până la distanţe de ordinul miilor de ani lumină faţă de gaura neagră sursă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel